Un grup de aproximativ 30 de "musulmani anticapitalişti" a fost ovaţionat miercuri seara de manifestanţi în Parcul Gezi, la Istanbul, după ce a citit versete din Coran cu ocazia unei sărbători religioase şi a ridiculizat Guvernul islamo-conservator turc.
O tânără care purta văl a citit câteva versete, în arabă, iar după aceea în turcă, marcând astfel noaptea sacră de Miraç, ascensiunea profetului Mohamed la ceruri alături de îngerul Gabriel.
După o scurtă rugăciune în memoria celor două persoane decedate în cursul celor şase zile de manifestaţii împotriva Guvernului premierului Recep Tayyip Erdogan, militanţii din cadrul acestui mic grup, care se autointitulează "musulmani anticapitalişti", au strigat sloganuri ca "Allah, pâine şi libertate" şi "să ne ţinem de mână împotriva fascismului".
"Ni se spune să nu venim aici pentru că sunt vandali (...), dar vandalul este statul", a declarat Ihsan Eliaçik, liderul grupului, ridiculizând astfel afirmaţii ale premierului Erdogan, care i-a calificat pe manifestanţi drept o "bandă de vandali".
"Ni se spune să nu venim aici pentru că sunt alcoolici, dar noi răspundem că nu există vreo problemă cu alcoolicii, dacă nu cumva se prefac", a continuat Eliaçik, denunţând astfel alte acuzaţii lansate de premier.
Erdogan a impus adoptarea, în urmă cu două săptămâni, a unei legi care restrânge promovarea, vânzarea şi consumul de alcool, dar care este necesar să fie promulgată pentru a intra în vigoare.
Un grup de aproximativ 30 de "musulmani anticapitalişti" a fost ovaţionat miercuri seara de manifestanţi în Parcul Gezi, la Istanbul, după ce a citit versete din Coran cu ocazia unei sărbători religioase şi a ridiculizat Guvernul islamo-conservator turc.
O tânără care purta văl a citit câteva versete, în arabă, iar după aceea în turcă, marcând astfel noaptea sacră de Miraç, ascensiunea profetulu