Redresarea economiei elene este afectată de nivelul ridicat al datoriei publice a ţării, şi de aceea ar putea fi necesară o mai rapidă reducere a datoriei din partea Europei, se arată într-un raport publicat miercuri de Fondul Monetar Internaţional (FMI), transmite Bloomberg.
Deşi Grecia îşi îndeplineşte obiectivele cheie stabilite în schimbul asistenţei financiare, cum ar fi reducerea cheltuielilor şi schimbarea legislaţiei muncii, temerile privind nivelul datoriei 'ameninţă programul', se arată în raportul FMI, care admite 'greşeli semnificative' în primul pachet de asistenţă financiară acordat Greciei în 2010.
Dacă investitorii nu sunt convinşi că politicile privind rezolvarea problemei datoriei ţării sunt credibile, investiţiile şi creşterea economică nu se vor redresa probabil, aşa cum era programat în condiţiile impuse ţării în schimbul asistenţei financiare, susţine FMI. Raportul arată că 'dacă temerile privind sustenabilitatea datoriei afectează încrederea investitorilor, chiar şi în actualul context în care se discută posibilitatea reducerii datoriei, fără a se ţine seama de implementarea solidă a programului de către autorităţile de la Atena, va trebui luată în considerare o abordare mai extinsă a acestei probleme'.
Conform raportului privind economia Greciei publicat miercuri de FMI, atingerea actualelor obiective privind reducerea datoriei va necesita reducerea suplimentară a datoriei din partea statelor europene de 4% din PIB până în 2020 şi de cel puţin 3% din PIB până în 2022.
Dacă măsurile stabilite în schimbul asistenţei financiare nu sunt implementate aşa cum s-a planificat, reducerea datoriei ar putea fi mai scăzută iar în cazul unui scenariu alternativ al unei creşteri economice mai reduse, cu veniturile din privatizare ajungând doar la jumătate din suma aşteptată şi cu planurile fiscale întârz