Printre obiectivele trasate de conducerea Gimnaziului “Florea Bogdan” din Reghin în vederea asigurării unui act educativ de calitate se numără realizarea unui proces de evaluare anual al activităţii, permanenta preocupare pentru relaţia profesor – elev. De asemenea, elevii sunt îndemnaţi să spună ceea ce gândesc, ce simt, pentru a intra într-un dialog cu profesorii lor.
Mediul educaţional al unui învăţământ performant
“Între trecutut, prezentul şi viitorul acestei instituţii nu s-ar putea face o delimitare netă fără a ştirbi o linie a evoluţiei continue, a unei permanente tendinţe de modernizare, de îmbunătăţire a calităţii actului pedagogic. Foştii elevi reîntorşi în şcoală, în calitate de educatori, de data aceasta, sunt cea mai bună dovadă”, a declarat Camelia Boariu, director al instituţiei. Aceasta a precizat că sunt şase astfel de cazuri, care reprezintă un arc peste timp, suflet şi dăruire. “Vom fi în continuare promotorii şi susţinătorii asigurării mediului educaţional necesar unui învăţământ performant. Programul de studiu este supus anual unui proces de evaluare în vederea compatibilizării cu standardele unui învăţământ de calitate, de nivel european”, a precizat directorul instituţiei.
Integrarea pe orizontală şi verticală a disciplinelor
O preocupare constantă vizează regândirea relaţiei profesor – elev pe noi coordonate, bazate pe comunicare şi înţelegere: elevii să spună ceea ce gândesc, ce simt, să intre într-un dialog în care primesc de la învăţători şi profesori cunoştinţe şi îşi mobilizează resursele intelectuale şi emoţionale pentru a-şi însuşi acele cunoştinţe. “Ne propunem integrarea pe orizontală şi pe verticală a disciplinelor de studiu, astfel încât cunoştinţele elevilor să nu fie fragmentate pe specialităţi, ci să se formeze un tot, un întreg care să le asigure integrarea într-o societate modernă, în plin avânt, care-