Concursuri, adrenalină, călărie şi multă distracţie – asta îi aşteaptă pe arădenii care vin la Ceala, în acest weekend. Duminică, 9 iunie, la Centrul de Vizitare Ceala va fi sărbătorită cea de-a III-a ediţie a Zilei Parcului Natural Lunca Mureşului.
În acest an, pe lângă deja cunoscuţii producători de produse tradiţionale care vor expune şi vor vinde produsele lor în cadrul evenimentului, în centrul atenţiei se vor afla partenerii neguvernamentali ai parcului. Programul zilei se va derula între orele 10.30 – 19.00 şi va conţine, printre altele: tiroliana; excursii călare; atelier de împletit nuiele; atelier de olărit; concurs de bicliclete pentru copii; acrobaţii pe bicicletă; concurs de tir; ateliere cercetăşeşti; teatru de păpuşi; Rangerul-artist-recital folk al angajatului parcului Oliver Goilean. „După cum probabil se cunoaşte din ediţiile precedente, acest eveniment este legat de un moment important din viaţa sălbatică din Luncă şi anume «Înflorirea Mureşului». În această perioadă, insectele numite «efemeride», după o viaţă de 2-3 ani trăită sub pământ, sau mai exact în mâl, în stadiul de larvă, se transformă în adulţi care zboară cu zecile de mii la suprafaţa apei, generând o adevărată explozie de viaţă“, susţine Paul Hac, directorul Parcului Natural Lunca Mureşului.
În organizarea sărbătorii, alături de administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului la acest eveniment mai sunt implicaţi: Cercetaşii României – Centrul Local Phoenix Arad, Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale „Arădeanca“, Condor Club Arad, Rotary Club Arad Cetate şi Asociaţia Bicicliştilor Amatori.
Concursuri, adrenalină, călărie şi multă distracţie – asta îi aşteaptă pe arădenii care vin la Ceala, în acest weekend. Duminică, 9 iunie, la Centrul de Vizitare Ceala va fi sărbătorită cea de-a III-a ediţie a Zilei Parcului Natural Lunca Mureşului.
În acest