Din cauza lipsei de spaţiu şi a personalului redus 300 de princhindei din municipiu nu au fost înscrişi la grupa mică. Conducerea Inspectoratului Şcolar a decis să suplimenteze grupele în unele cazuri. La unele unităţi au fost formate grupe şi de 40 de copii, dublu în comparaţie cu cât prevede norma.
Aproximativ 300 de copii din municipiu nu au fost înscrişi la grupa mică în nicio grădiniţă din municipiu. Pentru a rezolva o parte din cererile părinţilor rămase nesoluţionate după încheierea etapei de înscriere, Inspectoratul Şcolar va suplimenta locurile în câteva din grădiniţele cu program prelungit din zonele Alexandru, Păcurari, Podu Roş, Tătăraşi, Centru şi Copou. „După ce am analizat datele statistice, am discutat şi cu doamnele educatoare ce posibilităţi mai sunt, unde mai sunt spaţii. Am decis suplimentarea locurilor oferite, deoarece încercăm ca parte din aceste dosare nerezolvate să-şi găsească soluţia, în următorul fel: la Grădiniţa cu program prelungit nr. 8 (Copou, n.r.) încă o grupă, la Grădiniţa cu program prelungit nr. 25 (Alexandru cel Bun, n.r.) încă o grupă, la Grădiniţa cu program prelungit nr. 12 (Podu Roş, n.r.), de asemenea o grupă. Mai dăm, deocamdată, încă o grupă la Grădiniţa cu program prelungit nr. 4 din spatele Mitropoliei, care a fost în extindere şi reparaţii. Se vor termina lucrările şi cred că ar încăpea chiar două grupe, dar, deocamdată, nu ştiu cât e de cunoscută şi care va fi adresabilitatea. Ea poate prelua foarte mult din zona Centru şi chiar dinspre Păcurari, fiind lângă Mitropolie. Am aprobat, totodată, o transformare de grupă cu program normal în grupă cu program prelungit, la Grădiniţa cu program prelungit nr. 13 din Tătăraşi”, a detaliat Camelia Gavrilă, şefa IŞJ.
500 de micuţi merg la grădiniţe particulare
Potrivit informaţiilor oferite de conducerea IŞJ, 2113 copii care împlinesc vârsta de 3