Primind autorizatia de a consulta, in arhivele ministerului Afacerilor externe de la Paris, rapoartele diplomatice din 1946 ale lui Jean Paul-Boncour, reprezentantul la Bucuresti al guvernului generalului de Gaulle, am putut gasi o noua marturie privind o epoca atat de controversata a istoriei Romaniei.
Rapoartele descriu, intre altele, procesul maresalului Antonescu si imprejurarile in care a fost anuntata si apoi executata condamnarea sa la moarte de catre asa-zisul Tribunal al Poporului, functionand sub inspiratia autoritatilor militare sovietice. Ele contin o sumedenie de amanunte, unele noi, altele cunoscute de istorici dar mai putin cunoscute de marele public. Cu atat mai demne de crezare, cu cat au fost scrise imediat dupa evenimentele la care se refera, rapoartele beneficiaza de girul oficial propriu unor asemenea documente. Un diplomat de cariera nu-si putea permite nici sa fie partinitor, nici sa raporteze o versiune inexacta a faptelor. Romania intretinuse cu Franta relatii privilegiate mai bine de un veac, iar Parisul, care nu stia inca daca Romania era sau nu sortita sa fie in cele din urma inghitita de sistemul sovietic, privea atunci spre Bucuresti cu un deosebit interes.
Cateva informatii despre autorul rapoartelor : Jean Paul-Boncour fusese numit reprezentant diplomatic, apoi ministru plenipotentiar al Frantei la Bucuresti dupa preluarea puterii de catre generalul de Gaulle. In 1947 avea sa devina membru al Comisiei Natiunilor Unite in Coreea, mai tarziu ministru plenipotentiar la Bangkok, apoi la Budapesta. A murit la cativa ani dupa ce a iesit la pensie, pastrand pana la sfarsit cea mai prietenoasa amintire despre romani si despre Romania, tara pe care, de altfel, o cunoscuse inca din tinerete ca secretar de legatie in vremea lui Carol al II-lea.
Rapoartele sale din 1946 erau transmise telegrafic, de cele mai multe ori prin c
