Dezbaterea despre Trianon de pe Adevărul a născut dispute aprinse şi de aceea consider necesar să comunic forumiştilor câteva lămuriri, mai ales că am fost şi admonestat pentru că nu răspund la comentarii. Până la urmă, nu comentariile mele sunt importante, ci faptul că am atras atenţia asupra unor derapaje grave, iar scopul dezbaterii este acela de a ţine ridicat drapelul românismului. Recunosc că unele păreri exprimate de forumişti m-au surprins neplăcut, cea mai şocantă comparaţie dintre toate fiind aceea dintre regretul politicienilor maghiari după Transilvania şi nostalgia României după Basarabia, câtă vreme şi una, şi alta sunt teritorii româneşti dovedite. Aşadar de ce ar regreta cineva Trianonul şi dominaţia Transilvaniei de către Ungaria, câtă vreme acest lucru a fost o nedreptate cruntă a istoriei? Pe firul acestei comparaţii, lauda cu istoria de 1.000 de ani a maghiarilor în Transilvania mi se pare o glumă proastă, românii fiind prezenţi în zonă de la naşterea neamului, iar strămoşii lor de dinainte de a se fi născut istoria aşa cum o ştim noi, modernii, aşa încât o dispută pe tema cine a fost primul aici este absurdă. La fel de ciudat mi s-a părut un comentariu pus în limba maghiară, ca un afront la adresa cititorilor de limbă română. Cu acuzele de extremism m-am obişnuit, reprezentanţii revizionismului au toate drepturile, inclusiv să ne ceară să învăţăm maghiara, să ne considerăm oaspeţi nepoftiţi în propria ţară, dar noi nu avem dreptul să ne apărăm ţara, limba şi neamul pentru că imediat devenim extremişti. Dacă a iubi România şi valorile ei înseamnă a fi extremist, da, îmi asum această calitate, cu menţiunea că este ilogică, fiind folosită într-un sens impropriu. Însuşi faptul că unii ar vrea să ne temem să ne apărăm neamul în propria noastră ţară pentru că imediat se vor găsi persoane sau chiar instituţii care ne vor condamna ca extremişti este do