În jurnalul lui Mihail Sebastian (ţinut între 1935 şi 1944) vedem un personaj interbelic foarte interesant. Mă refer la profesorul bucureştean de filozofie Nae Ionescu, un fel de guru pentru şcoala Criterion-ului, dar şi o figură mondenă de prim rang. Nu voi vorbi aici despre relaţia mai curînd stranie, de admiraţie-respingere, existentă între Ionescu (ideolog gardist, cu o viziune antisemită de notorietate) şi Sebastian (intelectual evreu), relaţie care, de altfel, a şi declanşat un scandal imens în epocă (după publicarea de către Sebastian a volumului De două mii de ani – prefaţat, cu virulenţă xenofobă, la solicitarea autorului însuşi, de Nae Ionescu!). Voi încerca să punctez numai trei ipostaze ale profesorului, preluate de retina discipolului (deşi, avînd în vedere circumstanţele, termenul nu este cel mai fericit) în ani şi contexte diferite.
DE ACELASI AUTOR Relaţii internaţionale Tradiţii strămoşeşti Aventuri la Mărcăuţi Dimensiunea nostalgică a delaţiunii Prima imagine surprinde, la începutul anului 1935, un Nae Ionescu volubil, cucerindu-şi audienţa din compartimentul unui tren. Ieşind din „politica internă“, unde Nae face şi drege („ce i-a spus el lui Averescu, cum l-a tras pe sfoară pe George Brătianu, cum s-a răfuit la Braşov cu Vaida“ etc.), profesorul intră, sobru, în „afacerile internaţionale“ şi comentează asupra apropiatei stări de beligeranţă: „Tot nodul e la Singapor. Acolo îşi joacă Europa cartea. Poate s-o joace fără Germania. Asta e!“ Publicul (doi colonei) vrea informaţii suplimentare, mărind ochii interogativ. Prin urmare, Nae Ionescu îşi continuă peroraţia, amintind ce i-a zis lui Beck (ministrul de Externe al Poloniei) la Varşovia (că alianţa cu Germania e necesară), cum i-a argumentat lui Karl Radek (membru în C.E. al Kominternului şi victimă, ulterior, a lui Stalin) că succesorul lui Iosif Vissarionovici va fi... Genghis-Han, c
