După o zi petrecută la plajă există riscul să te întorci acasă cu pielea arsă şi roşie. Din fericire, poţi reduce perioada necesară pentru vindecarea arsurilor produse de soare prin consumul de alimente sănătoase.
Radiaţiile ultraviolete pot afecta pielea, cauzând înroşirea ţesuturilor şi apariţia umflăturilor şi a durerii. Pentru a face faţă acestor arsuri şi a iniţia vindecarea, fluxul sanguin creşte în zonele afectate, pe măsură ce se declanşează sinteza proteinelor şi enzimelor care înnegresc pielea.
Potrivit reprezentanţilor de la American Melanoma Foundation, riscul unei persoane de a dezvolta cancer de piele se dublează dacă persoana respectivă a experimentat de-a lungul vieţii cinci sau mai multe arsuri de piele produse de soare. Atunci când expunerea la soare devine prea intensă pentru ca trupul să îi mai poată face faţă, capacitatea corpului de a produce melanină (pigmentul care dă culoare pielii) atinge pragul maxim.
Specialiştii spun că o persoană cu tenul de culoare deschidă se poate alege cu arsuri după doar 15 minute de expunere la soare, în timp ce o persoană cu tenul închis poate tolera expunerea la soare pentru câteva ore. Cu toate acestea, FDA (autoritatea americană de reglementare a medicamentelor) ne recomanda ca atunci când ne expunem la razele soarelui să ne aplicăm 2mg de cremă pentru protecţie solară pe centimetru pătrat.
Indiferent dacă nu ai folosit suficientă cremă de plajă sau dacă ai stat prea mult la soare, există alimente care te pot proteja împotriva arsurilor produse de soare. Cele cinci alimente listate mai jos atacă radicalii liberi din corp, reduc inflamaţiile şi te protejează împotriva arsurilor produse de razele soarelui.
Migdalele sunt bogate în vitamina E, un antioxidant care protejează pielea împotriva razelor soarelui şi le permite fibrelor şi acizilor graşi omega-6 şi omega-9 să se acumuleze. D