- Cum aţi ajuns părinte protopop pe aceste meleaguri tocmai din frumoasa şi îndepărtată Moldovă?
- Am văzut lumina zilei, aşa cum spuneaţi, tocmai în partea cealaltă a ţării, la Popeni, o localitate aflată cam la 15 kilometri de Bârlad din judeţul Vaslui. După naţionalizare, colectivizare şi alte cele, în 1961 tata a venit încoace, la Uricani, cu nişte rude care veniseră să lucreze aici. În primăvara lui 1962, în aprilie am ajuns şi eu aici, iată că am împlinit şi eu 52 de ani de când mă aflu pe aceste meleaguri. Părinţii mei, Nicolae şi Maria, Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pentru că s-au săvârşit, oameni harnici şi cu frica lui Dumnezeu, au trăit ca să ne crească şi să ne ajute, atât cât au putut ei în acele timpuri. Tata lucra la mină, mama era casnică, dar familia era unită şi preţioasă, iar eu am fost crescut în regulile simple, dar frumoase ale acelor vremuri, munca şi hărnicia, frica de Dumnezeu, rugăciunea şi Biserica, iubirea faţă de aproape şi milostenia.
- Toate etapele vieţii, mai puţin naşterea, sau perioada cursurilor de la facultate au fost petrecute de dumneavoastră în Valea Jiului…
- Da. Din 1962 am petrecut toate celelalte etape ale vieţii la Uricani. Copilăria şi şcoala generală la Uricani. În 1973, am început seminarul teologic la Caransebeş. Legat de Caransebeş, chiar în zilele acestea vom avea întâlnirea de 35 de ani de la terminarea seminarului, unde ne vom întâlni cu toţii, recunosc, cu multe emoţii. Cum a trecut vremea! Mai apoi, ca să revin, am făcut facultatea şi după aceea m-am întors tot aici, unde m-am şi căsătorit, tot la Uricani, cu soţia mea Maria Mihaela, uricăneancă de fel şi cu nişte părinţi extraordinari. Prima dragoste în parohie am avut-o la Cimpa, în estul Văii Jiului, în 1984, până în 1988, înainte de asta slujind timp de şapte ani în administraţia Protopopiatului, pe vremea preotului protopop O
