Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţare de până la 20.000 de dolari pentru Întreprinderi Sociale

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 7 iunie 2013 ·

Organizaţiile non-guvernamentale, persoane fizice şi juridice din judeţul nostru care sunt motivate să dezvolte, cu sprijinul NESsT, o întreprindere socială cu impact în domeniul incluziunii pe piaţa muncii, a surselor de venit sustenabile sau al tehnologiilor cu impact social îşi pot depune proiectele până pe data de 7 iulie a.c., informaţii suplimentare putând fi obţinute la adresa www.nesst.org/romania şi la numărul de telefon 0356.711.711.

Acest lucru este posibil ca urmare a lansării celei de-a IV-a Competiţii NESsT pentru Întreprinderi Sociale, organizată de către Fundaţia NESsT România, în parteneriat strategic cu Romanian-American Foundation şi cu susţinerea Citi România. Obiectivul competiţiei este de a susţine dezvoltarea întreprinderilor sociale din România. „În fiecare dintre comunităţile în care trăim există atât probleme sociale, cât şi potenţialul comunităţii de a le rezolva pe termen lung, cu resurse proprii. Cu această convingere, Fundaţia NESsT România îi invită pe toţi cei interesaţi să lanseze sau să extindă o întreprindere socială, să îşi înscrie ideea de afacere cu impact social pozitiv în Competiţia NESsT pentru Întreprinderi Sociale 2013. Juriul format din specialişti NESsT şi profesionişti din mediul de afaceri va selecta în jur de 12 aplicanţi. Aceştia vor beneficia, timp de 7 luni, de o serie de workshopuri susţinute de către Fundaţia NESsT, workshopuri în cadrul cărora concurenţii vor învăţa, pas cu pas, toate instrumentele necesare dezvoltării ideii lor de întreprindere socială, de la cercetarea de piaţă la întocmirea planului de afaceri. La finalul acestei perioade de planificare, NESsT va premia cele mai bune planuri de afaceri cu câte un grant de investiţie valorând între 10.000 dolari şi 20.000 dolari”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacţiei noastre.

NESsT defineşte întreprinderea socială drep

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 12 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 7 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 7 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 8 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 7 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

Platforma TikTok, amendată cu peste 500 de milioane de euro pentru că a trimis ilegal datele utilizatorilor din UE în China

HotNews acum 13 ore
Deși a asigurat pe parcursul anchetei de patru ani că nu a stocat datele utilizatorilor din UE pe servere din China, TikTok a admis luna trecută că o cantitate limitată de date a fost stocată în China și ștearsă de atunci, scrie Reuters. TikTok treb

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/26°
dum.

13°/29°
lun.

15°/22°
mar.

10°/16°
Constanta
acum

sâm.

6°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
mar.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/21°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

9°/27°
dum.

14°/24°
lun.

13°/22°
mar.

9°/14°