Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Student la Teologie, condamnat pentru ucidere din culpă

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 7 iunie 2013 ·

Tânărul din localitatea doljeană Gherceşti, care a accident mortal un bărbat cu maşina pe care o conducea şi a fugit de la locul faptei, şi-a recunoscut vina şi a fost condamnat de Judecătoria Craiova la doi ani de închisoare cu suspendare.

În seara zilei de 8 decembrie, anul trecut, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că, pe DJ 641, în localitatea doljeană Gherceşti, s-a produs un accident de circulaţie mortal, iar autorul a părăsit locul faptei. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Biroului Rutier Craiova, care a stabilit că victima accidentului era Fănel Casangiu, de 40 de ani, din localitate. Oamenii legii au început apoi investigaţiile pentru identificarea şoferului vinovat. Criminaliştii au adunat probe de la locul faptei în vederea identificării autorului accidentului, cele mai importante fiind un căpăcel din spoilerul faţă, cel care se scoate pentru a se înfileta cârligul de remorcare, dar şi un fragment din bara de protecţie din partea faţă a maşinii, care se rupsese în momentul în care trecuse peste victimă. Ulterior, specialiştii şi-au dat seama că elementele de caroserie provin de la un Opel Astra sau un Opel Meriva, iar poliţiştii au constituit un cerc de suspecţi.

A doua zi, pe 9 decembrie, a şi fost stabilită identitatea autorului accidentului. Şoferul căutat era Marius Soreanu, de 22 de ani, student în ultimul an la Facultatea de Teologie din Craiova. Maşina pe care o condusese şi cu care îl accidentase mortal pe Casangiu, un Opel Meriva, a fost descoperită în grajdul casei din Gherceşti în care locuia Soreanu. După audierea martorilor şi a autorului accidentului, oamenii legii au reuşit să stabilească filmul faptelor: un consătean al victimei le-a povestit poliţiştilor că îl văzuse pe Casangiu căzut în drum înainte de producerea accidentului. A mers la bărbat, care părea băut, şi a încercat să-l sc

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 2 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 5 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 2 ore
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 5 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°