Sursa foto: Mediafax Foto, Octav Ganea
Administraţia prezidenţială a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) că, în emisiunea “Q&A” difuzată de Antena 3, pe 1 iunie, au fost lansate “acuzaţii defăimatoare şi neadevărate” la adresa lui Traian Băsescu, potrivit cărora preşedintele ar fi implicat în anchetarea directorului general al Antena Group, Sorin Alexandrescu.
CNA urmează să ia o decizie cu privire la această reclamaţie în şedinţa de astăzi.
Iată câteva dintre acuzaţiile pentru care Administraţia prezidenţială a sesizat CNA-ul:
Victor Ciorbea:
“În opinia mea, consider că toată această este o operaţiune, o acţiune a regimului Basescu – Udrea şi a celor pe care îi mai controlează, în DNA, în parchete, în servicii secrete, în justiţie s.a., îndreptată pentru analizarea şi cu anihilarea şi cu scopul precis al anihilării, sau dacă nu, măcar al înspăimântării celor din trustul Intact, a salariaţilor şi a proprietarilor acestuia (…)”.
Mugur Ciuvica:
“Imediat după referendum, mie mi-a fost foarte clar, şi multora, altora, nu numai mie, că Traian Băsescu va continua să mişte lucrurile mai puţin ieşind el, stând ascuns la Cotroceni, dar lucrând cu instituţiile de care vorbea domnul Ciorbea, cu slugile lui din ţară practic, şi cu stăpânii lui de la Bruxelles. (…) Se pare ca ura lui Băsescu faţă de Dan Voiculescu e mult mai mare decât dorinţa lui de a rupe USL-ul şi atunci a venit prima mişcare cu trustul Intact al lui Voiculescu. (…). E şmecher Băsescu, şi-a mai pierdut el din elan, din astea, dar răutatea nu şi-a pierdut-o. A luat de la Voiculescu pe cel mai insignifiant personaj. Nu ştia nimeni cine-i Sorin Alexandrescu ăsta, nimeni, nimeni. Gândindu-se că, dacă luăm pe cutarică Alexandrescu de la intact, nu o să iasă nimeni în stradă, nu o să protesteze nimeni, nu o să se indigneze nimeni, că nu-l stie. (…) Ei, urmeaza, insa