Mica ţară din vestul Africii vrea să recapete controlul asupra unor resurse energetice de la trei companii străine, printre care şi Sinopec din China, una dintre cele mai mari din lume. În acelaşi timp, statul şi-a înfiinţat propria companie energetică prin care vrea să reintre în posesia mai multor câmpuri petrolifere.
Mişcarea Gabonului va intensifica tensiunile internaţionale faţă de lipsa de claritate şi transparenţă în ceea ce priveşte normele şicondiţiile în care se realizează investiţii în ţara africană, notează publicaţia de business „Financial Times”. În acelaşi timp, Gabon pregăteşte o rundă de licitaţii publice pentru licenţe de explorare şi exploatare a resurselor naturale din largul coastelor sale.
Experţii estimează că statul ar putea deţine resurse de ţiţei comparabile cu cele descoperite în largul coastelor Braziliei - unele dintre cele mai importante la nivel mondial.
Tensiunile dintre industria energetică şi Ministerul Petrolului din Gabon vine în contextul în care tot mai multe ţări africane încearcă să-şi negocieze sau să-şi renegocieze condiţiile în care încheie sau au încheiat deja acorduri cu companii străine pentru aceste resurse.
Gabon intenţionează să reintre în posesia câmpului petrolifer Tsiengui, unde se află principala platformă de exploatare de pe teritoriul său, operată de compania chineză Addax Petroleum, a declarat pentru cotidianul britanic Etienne Ngoubou, ministrul Petrolului. Mutarea va avea însă loc în 2015, când contractul chinezilor cu statul Gabon va expira.
Ngoubou a adăugat că alte două companii vor fi informate asupra unor planuri similare. „Vor exista cereri de reintrare parţială în posesie a unor active”, a spus ministrul.
De asemenea, mulţi investitori sunt nemulţumiţi de pretenţiile emise de Gabon pentru plăţi compensatorii,