Moneda naţională a continuat să se deprecieze accentuat în faţa euro, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în urcare cu 7,72 bani, la 4,5535 lei/euro, cel mai ridicat nivel începând cu octombrie 2012.
În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4763 lei/euro. O rată de schimb superioară faţă de cea de vineri, de 4,5538 lei/euro, a fost publicat de banca centrală la 26 octombrie.
Pentru dolarul american, cursul de referinţă a urcat la 3,4402 lei/dolar, cel mai înalt nivel începând din 4 aprilie.
În acelaşi timp, cursul de referinţă pentru francul elveţian a crescut la 3,7052 lei/franc, atingând maximul începând cu 20 decembrie.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
La deschidere, euro a fost cotat în jurul nivelului de 4,52 lei/euro, după ce joi seară, în afară orelor de tranzacţionare ale şedinţei locale, cursul a atins un maxim de 4,5475 lei/euro.
Până la jumătatea şedinţei de vineri, cotaţiile au urcat treptat, iar maximul tranzacţionat a fost de 4,5590 lei/euro.
Cursul BNR de vineri, de 4,5535 lei/euro, indică o depreciere de 2,8% a leului în raport cu euro, de la începutul anului. În raport cu minimul din luna mai, leul a pierdut însă 5,7% faţă de euro.
Moneda naţională a continuat să se deprecieze accentuat în faţa euro, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în urcare cu 7,72 bani, la 4,5535 lei/euro, cel mai ridicat nivel începând cu octombrie 2012.
În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4763 lei/euro. O rată de schimb superioară faţă de cea de vineri, de 4,5538 lei/euro, a fost publicat de banca centrală la 26 octombrie.
Pentru dolarul american, cursul de referinţă a urcat la