Violeta B., de 25 de ani, din municipiul Suceava, a reclamat poliţiei, la data de 5.06.2013, că, în intervalul 27.05.2013-1.06.2013, de la domiciliu i-a dispărut o cameră digitală, în valoare de 180 lei, informează poliţia.
Din declaraţia reclamantei, reiese că aceasta locuieşte, fără forme legale, într-un apartament cu 3 camere din municipiul Suceava, cu chirie, împreună cu alţi doi tineri cu care împarte aceeaşi chirie.
„Reclamanta locuieşte efectiv singură, în sufrageria locuinţei sus-menţionate, iar celelalte două persoane – într-un dormitor. Cu toate că uşa de acces în sufragerie este prevăzută cu sistem de asigurare şi închidere, Violeta, de obicei, lasă uşa neasigurată, atât când se află la domiciliu, precum şi în intervalul cât lipseşte”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
În cameră, printre hainele din dulap, avea o cameră digitală, pe care a folosit-o ultima dată pe data de 27.05.2013, iar în data de 1.06.2013 a constatat că nu o mai are în locul menţionat. Nu a anunţat imediat despre acest eveniment, întrucât a făcut singură verificări la domiciliu, luând legătura cu ceilalţi doi chiriaşi, cât şi cu proprietarul apartamentului, rezultatul fiind negativ. În sensul că nimeni nu ştia nimic.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului, aflăm de la poliţie.