Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei luni cu suspendare pentru prostituţie

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

Mărioara P., o tânără care practica cea mai veche meserie din lume prin zona localităţii Slobozia Ciorăşti, a fost condamnată pentru prostituţie. Magistraţii Judecătoriei Focşani au decis ca aceasta să execute trei luni cu suspendare. În faţa judecătorilor, aceasta a ales să recunoască fapta şi să se judece în baza probelor administrate în cauză, probabil şi pentru a beneficia de o reducere a pedepsei. Mărioara P. are 25 de ani şi este din Băleşti, ea fiind prinsă de poliţişti în maşina unui client, pe care abia îl acostase, în ziua de 23 octombrie 2012.

Potrivit rechizitoriului, poliţiştii au observat o maşină care staţiona nejustificat pe marginea drumului. La control, pe scaunul din stânga faţă se afla învinuita. Luată la întrebări, aceasta a recunoscut motivele pentru care se afla în maşina bărbatului şi a spus şi pentru ce l-a acostat. Femeia a spus că cerea 40 de lei pentru partida de amor şi a recunoscut că se iubise cu doi bărbaţi cu puţin timp înainte de a fi prinsă de oamenii legii, suma încasată fiind de 100 de lei.

Mărioara a mai fost amendată şi cu alte ocazii de oamenii legii, de două ori în iunie şi de două ori în august anul trecut. Femeia şi-a justificat activitatea prin faptul că nu are loc de muncă şi că astfel obţine venituri, mai ales că are acasă un copil.

Mărioara P., o tânără care practica cea mai veche meserie din lume prin zona localităţii Slobozia Ciorăşti, a fost condamnată pentru prostituţie. Magistraţii Judecătoriei Focşani au decis ca aceasta să execute trei luni cu suspendare. În faţa judecătorilor, aceasta a ales să recunoască fapta şi să se judece în baza probelor administrate în cauză, probabil şi pentru a beneficia de o reducere a pedepsei. Mărioara P. are 25 de ani şi este din Băleşti, ea fiind prinsă de poliţişti în maşina unui client, pe care abia îl acostase, în ziua de 23 oct

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 2 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 27 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 2 ore
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 2 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum o ora
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 54 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 36 minute
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Vremea

București
acum

28°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°