8 echipaje de la şase unităţi de învăţământ din judeţ s-au aliniat, vineri, la startul competiţiei „Prietenii pompierilor”, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, pe Stadionul Tineretului din Focşani.
Elevii au avut de parcurs trei probe. Una dintre acestea, cea teoretică, a constat în rezolvarea unui chestionar cu zece întrebări, prin care s-a urmărit verificarea cunoştinţelor acumulate prin parcurgerea temelor cuprinse în tematica de pregătire în cadrul cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii Pompierilor”. Probele practice au fost „Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 metri cu obstacole”.
Fiecare echipaj de la unităţile de învăţământ participante, din Câmpineanca, Focşani, Garoafa, Gugeşti, Odobeşti şi Panciu, s-a înscris la concurs cu câte o grupă formată din 10 elevi, un comandant, opt concurenţi şi o rezervă. Echipele de concurs au fost constituite din băieţi, mixte sau din fete, vârstele acestora fiind cuprinse între 10 şi 15 ani.
În urma mediei punctajului obţinut la cele trei probe de concurs, ocupanţii podiumului au fost: la fete: locul I – Şcoala Gimnazială „Ion Cîmpineanu” Câmpineanca, locul II – Şcoala Gimnazială Garoafa şi locul III – Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Focşani, iar la băieţi: locul I – Şcoala Gimnazială „Ion Cîmpineanu” Câmpineanca, locul II – Şcoala Gimnazială „Alexandru Vlahuţă” Gugeşti şi locul III – Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobeşti.
8 echipaje de la şase unităţi de învăţământ din judeţ s-au aliniat, vineri, la startul competiţiei „Prietenii pompierilor”, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, pe Stadionul Tineretului din Focşani.
Elevii au avut de parcurs trei probe. Una din