Amintiri despre Vasile Ianul, dispărut miercuri, la 68 de ani, omul care şi-a luat la mişto viaţa şi pe Dinamo în acelaşi timp
Aşa îi plăcea lui Vasile Ianul să i se spună. Şi să-şi spună. “Tapie”. În anii ‘90, cînd hîrtiile pretenţioase pe care se tipăreau dolarul sau marca germană băteau la scor leul care lua apă în fiecare zi, era la modă boss-ul lui Olympique Marseille. “Don Bazil”, alt nume de alint al recentului dispărut, chiar începuse să creadă că e omolog cu franţuzul.
La el, banii nu doar că nu mai aveau număr, dar nu mai aveau nici valoare. În taxiurile Occidentului, bacşişul lăsat de Ianul întrecea de cîteva ori preţul cursei. Prietenii lui Ianul se cazau la Hilton ori Sheraton fără să achite. Spuneau că vin din partea lui şi era suficient pentru recepţionerii de la Paris sau de la Bruxelles. Bineînţeles, cînd apărea pe marmura stabilimentelor respective, “Don Bazil” achita cu vîrf şi îndesat nota.
Prin 1992, Theodor Stolojan a naţionalizat valuta. Concret, dacă aveai în bancă o sumă în dolari, maestrul Stolo ţi-o transforma în lei. Iar pe atunci, între cursul oficial şi cel real de la dolar la leul jigărit, diferenţa era uriaşă. Atît i-a trebuit lui Ianul. S-a urcat în primul avion şi s-a dus la cluburile de unde avea de încasat milioane în urma transferurilor. S-a tînguit pe acolo, l-a ocărît pe Stolojan şi a venit cu genţile pline.
La multe termene ale procesului său a pledat singur. N-a avut nevoie de avocaţi. El însuşi terminase Dreptul. L-am văzut la cîteva termene. Pierdea pe drum procurorii şi completul în acelaşi timp. La un moment dat a spus că “pe generalii din Ministerul de Interne i-am îmbrăcat de sus pînă jos în stofă englezească. Bocancii din dotare n-am apucat să li-i schimb”. Metafora lui nea Vasile sugera că din milioanele luate cu valiza se-nfruptaseră destui capi ai fostei Miliţii.
L-am vizitat în ‘99 la
