Tom Jones a împlinit ieri vârsta de 73 de ani, iar presa americană comentează că celebrul cântăreţ are un aspect de invidiat. Care este secretul?
În urmă cu ceva timp Tom Jones ajunsese să cântărească 104 kg. A decis că sănătatea îi este în pericol, prin urmare a dat jos 13,6 kilograme în numai cinci luni. Regimul pe care l-a urmat este interesant, deoarece este numit dieta paleolitică sau dieta omului preistoric!
Orice este natural
Acest tip de dietă promovează alimentele proaspete, excluzându-le în mare parte pe cele care conţin carbohidraţi. Cu ajutorul unui dietetician şi al cărţii „Sindromul X: programul nutriţional complet pentru prevenirea şi schimbarea rezistenţei la insulină”, scrisă de un medic american, aşa şi-a începutTom Jones dieta. Cartea sugerează să se consume cât mai multe alimente proaspete, inclusiv peşte, pui şi vegetale, şi exclude carbohidraţii procesaţi de tipul pastelor, cerealelor şi produselor de patiserie.
Încetineşte îmbătrânirea
Vedeta a renunţat şi la alcool. „Dieteticianul m-a întrebat cât beau. I-am spus că o sticlă cu vin roşu la cină. Ceea ce nu-i spusesem era că înainte de vin mai beam şi un Martini, şi un coniac, şi o sticlă cu şampanie”, mai spune artistul de câte ori este întrebat cum a reuşit. Cei care susţin acest tip de dietă subliniază că aceasta mai are şi funcţia de a încetini îmbătrânirea şi energizează. Deoarece alimentele indicate conţin multe proteine, iar corpul nu este obligat să proceseze mâncăruri cu care genele lui nu au fost obişnuite, pentru că acestea nu existau în vremurile începutului omenirii. “Iar pe timpul omului cavernelor nu existau conserve, mezeluri, dulciuri sau pâine”, subliniază cântăreţul cu umor.
Din când în când
Conform specialiştilor, acest regim susţine musculatura, prin cantitatea mare de proteine şi de grăsimi sănătoase care este consumată. De asemenea, poto