În comuna Măgurele a apărut, iniţial, un izvor, care a fost botezat şi înconjurat de nişte citate celebre. Era clar că nu avem de-a face cu apă simplă, mai ales că intervenea în ecuaţie şi Burebista. La câteva zile, a apărut şi bustul lui Burebista şi situaţia s-a complicat. Care e legătura acestuia cu comuna Măgurele, citiţi în textul de mai jos.
De la izvorul pe care l-am analizat în detaliu data trecută, lucrurile s-au complicat, pentru că, între timp, la Măgurele a apărut şi bustul lui Burebista. În faţa lui s-au tăiat panglici şi s-au ţinut discursuri, semn că personajul n-a făcut numai grătare în această comună, aşa cum am crezut data trecută. Tot atunci, cineva a mai avansat o teorie interesantă: Burebista a fost un mare făcător de minuni, care a ajutat orbii şi şchiopii de pe plan local. Bustul ăsta m-a luat prin surprindere, aşa că am continuat ancheta pe străzile din Măgurele, pentru că o legătură directă trebuie să existe.
Ne-a eliberat de turci
O doamnă care participase la dezvelirea bustului era mândră de latura istorică a comunei, pe care o descoperise de câteva zile: “Sunt bucuroasă că suntem şi noi apreciaţi pe plan naţional şi e bine că am început să ne impunem mai mult pe partea asta de istorie, pentru că, până acum, eram mici şi nu ne băga nimeni în seamă. Din ce ştiu, Burebista ne-a eliberat de turci, cu mulţi ani înainte. Vreau să-i mulţumim încă o dată pentru ce-a făcut”. Nu numai că a eliberat comuna de turci, dar s-a implicat şi-n politică. În ce fel, mi-a spus un nene, care ratase de puţin tăierea panglicii: “N-am prins festivitatea, dar omul ăsta a activat, din ce mai ştim şi noi, la nivel politic şi a luat decizii mari pentru ţara asta. Nu mă întreba mai multe, pentru că nu ştiu, dar nu se compară cu nenorociţii ăştia care sunt acum la putere. Îmi pare bine că l-au pus în sat, pentru că noi nu prea avem statui. Nu ştiu d