Veneţia, oraş minune. La fiecare doi ani găzduieşte o expoziţie - concurs internaţional de artă - Bienala de artă. Acest eveniment a început în 1895. 30 de ţări, printre care se numără (şi mentionez acest lucru cu mândrie) şi România, au construit pavilioane permanente.

România a participat la Bienală încă din 1907. Pavilionul permanent românesc a fost construit în perioada 1938-1940 din fondurile Guvernului României sub îngrijirea lui Nicolae Iorga. Avem o istorie lungă la Bienală. Şi mă mândresc cu acest lucru.

Ţările care nu au pavilion permament închiriază spaţii şi expun peste tot prin oraş. Oraşul se schimbă complet în această perioadă. Bineînţeles că îşi pastrează farmecul vechi, cu palate pe apă strâmbate de ani. Dar în plus are peste tot, unde nu te aştepţi, obiecte de artă contemporană care contrastează puternic cu imaginea clasică a oraşului. Oraşul întreg devine o expoziţie de artă de avant garde, cu imagini puternice care uneori agresează privirea, cu frumuseţe şi urâciune, cu artă care îţi zgândăre imaginaţia şi îţi forţează mintea să guste idei noi. Şi uite asa m-am îndrăgostit de Veneţia în perioada Bienalei.

Anul acesta s-a inaugurat a 55-a ediţie a Bienalei. În săptămâna înainte de deschiderea oficială şi de decernarea premiilor (Leul de Aur, Leul de Argint etc) Veneţia este inundată de oameni din lumea artei -artişti, colecţionari, galerişti, reprezentanţi de muzee, critici. Şi bineînţeles oameni ca mine, cărora le place arta fără să fie nici pe departe cunoscători. Se dau petreceri peste petreceri organizate de ţările bogate, de galeriile bogate, de colecţionarii bogaţi. Vrei nu vrei, se vede contrastul. Cei bogaţi îşi etalează bogăţia. Petrecerile pot avea un aer arogant. Cei care lucrează în pavilioanele ţărilor bogate pot avea un aer arogant. Bogăţia poate avea un aer arogant. Există o diferenţă uimitoare în felul în care eşt