Proiectat de trei ori la festivalul de film Transilvania, filmul "Poziţia copilului", câştigător în acest an al premiului Ursul de Aur la Berlinală, vorbeşte despre cum ne putem cumpăra greşelile cu bani. "Am învăţat de la mafii mai vechi", spune protagonista Luminiţa Gheorghiu, prezentă la Cluj pe toată durata festivalului.
Aplauze la genericul de final şi aplauze în picioare după film când în faţa ecranului a venit protagonista Luminiţa Gheorghiu. Deşi e a treia proiecţie a filmului în acest festival, sala de la cinematograful "Florin Piersic" a fost plină şi azi, la proiectarea filmului câştigător la Berlin, "Poziţia copilului".
"Aplauzele dumneavoastră d ela sfârşitul filmului sunt extraordinare, cum a fost şi la prima proiecţie, iar acest lucru mă face să fiu într-o continuă stare de fericire, vă mulţumesc mult!", le-a transmis Luminiţa Gheorghiu spectatorilor, după proiecţie.
Întrebată care e mesajul pe care îl transmite ca protagonistă prin acest film, Gheorghiu militează pentru o mai multă libertate pentru copii din partea părinţilor. "Nu numai pentru tineri, dar pentru ei în mod special, au timp să mai înveţe, să fie părinţi mai buni decât este Cornelia noastră. Atenţie la dragostea pe care le-o oferim copiilor, poate fi un lucru care generează drame. Trebuie să ne stăpânim şi să le oferim copiilor mai multă răspundere, ca ei să ştie mult mai bine ce au de făcut în viaţă", a transmis ea.
"Eu mă reţin să stau toată ziua pe capul copilului, care are familie şi copil. Şi mă întrebam dacă e bine sau nu, iată că nu e bine să sufoci cu dragoste familia. E greu pentru mine, aş sta toată ziua cu ei, dar asta cred că-i sufocă pe ei", a spus şi o spectatoare, în aplauzele audienţei. "Faptul că dumneavoastră încercaţi să vă stăpâniţi dragostea e un lucru remarcabil", i-a răspuns actriţa.
Un spectator a remarcat că filmul lasă să se înţele