LET’S DO IT, ROMÂNIA! dă startul etapei de cartare, etapă care presupune implicarea tuturor echipelor județene de voluntari, în procesul de identificare a mormanelor de gunoi din arealele naturale.
Din luna iunie si până în luna septembrie, voluntarii vor creea împreună Harta deșeurilor din România, o hartă în format electronic, actualizată în timp real, care poate fi accesată și prin intermediul aplicațiilor mobile.
Voluntarii merg pe teren și identifică mormanele de gunoaie din zonele alese, cu ajutorul GPS-ului. Apoi, completează o fișă cu detalii relevante pentru ziua de curățenie: ce tipuri de deșeuri se află în compoziția mormanului, volumul, elementele de dificultate din punct de vedere al accesului sau al transportului deșeurilor, precum și descrierea completă a punctelor de reper și a modului în care se face accesul. La final, voluntarii introduc datele pentru fiecare morman cartat pe harta online, furnizând toate detaliile din fișa de morman.
Toţi cei care vor să contribuie la realizarea Hărţii Deşeurilor pot încărca mormanele de gunoi, identificate în afara oraşelor, accesând aplicația proiectului http://app.letsdoitromania.ro, secțiunea Adaugă gunoi.
Dupa succesul primelor 3 ediții din 2010, 2011 și 2012, la care au participat peste 650 000 de voluntari, care au reușit să strângă peste 1,6 milioane de saci de deșeuri, Ziua de Curățenie Națională din România a devenit deja o tradiție, care unește românii de peste tot. Proiectul aduce împreună autorități, companii, ONG-uri, reprezentanți media, persoane publice și voluntari, pentru a face curățenie în toată țara, într-o singură zi. Anul acesta, Ziua de Curățenie Națională este 28 septembrie.
LET’S DO IT, ROMÂNIA! dă startul etapei de cartare, etapă care presupune implicarea tuturor echipelor județene de voluntari, în procesul de identificare a mormanelor de gu