Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La UTA se fac liste cu cine pleacă și cine rămâne

Publicat in Glasul Aradului, vineri 7 iunie 2013 ·

Este întrebarea de pe buzele suporterilor arădeni în ceea ce-i privește pe jucătorii pregătiți de Adrian Falub, Marius Suller, Dan Stupar și Dan Țapoș. Teoretic, nu mai puțin de 26 de fotbaliști (din 29, atât cât a numărat lotul lărgit) s-ar putea despărți de „Bătrâna Doamnă” în această vară pentru simplul fapt că-și încheie contractul în Calea Aurel Vlaicu și ar putea refuza o prelungire a acestuia. Dar, numărul lor poate fi și mai mare, dacă luăm de bună declarația patronului Adrian Marțian, care și-ar mai dori maxim doi-trei fotbaliști dintre cei care au terminat campionatul pe locul 4 în seria de Vest.

Până la urmă, însă, din informațiile noastre, există o listă de șase jucători cărora le-a fost propusă deja o nouă înțelegere cu UTA. Se pare că în cele din urmă Adrian Marțian a căzut de acord cu Adrian Falub pentru a încerca să-i țină la Arad pe fundașii Feussi, Gligor și Siminic și mijlocașii Mărginean, Kovacevic și Laso. Toți și-au încheiat conturile cu gruparea „textilistă”, dar au posibilitatea să joace și din toamnă în „alb-roșu”. Mai sunt și trei jucători care mai au contracte valabile și doar unul are certitudinea că va rămâne la Arad. Numele său este Cristian Monac, în timp ce soarta lui Dacian Bîrză și George Neagu nu a fost decisă încă.

Un capitol aparte îl reprezintă fotba­liștii tineri: Cioară, Gornic, Raț, Lazea și Capătă, pe care clubul ar dori să conteze în continuare, în timp ce e greu de crezut că împrumutul lui Marius Chindriș de la Atletico Arad va mai fi prelungit. În schimb, pentru Cornel Ene s-ar putea negocia cu CFR Cluj și tot de la gruparea din Gruia se așteaptă un semn și în ceea ce-l privește pe Remo Amadio.

Așadar, rămân pe dinafară portarul Matijas, fundașii Matei și Supic, mijlocașul Godfred și suita de atacanți Oara, Dosso, Badea, Voiculeț și Silvășan. Prin urmare, UTA va avea nevoie de întăriri masive în ofen

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 39 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°