Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se îmbunătăţeşte managementul ariei “Natura 2000”

Publicat in Ziarul de Vrancea, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

foto: agerpres.ro Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a semnat, joi, în staţiunea Mamaia, şase contracte de finanţare pentru realizarea unor proiecte europene în valoare totală de circa 25 milioane de euro, ai căror beneficiari sunt autorităţile locale şi societăţi din capitală şi cateva judeţe, printre care şi Vrancea

Potrivit ministrului, proiectele privesc realizarea sistemului de canalizare - ape menajere în comuna constănţeană Valu lui Traian, conservarea pădurii Letea, îmbunătăţirea managementul siturilor Marea Neagră, Natura 2000 Soveja, Cenaru şi Reghiu Scruntaru, precum şi realizarea unui plan integrat pentru zona Deltei Dunării. Rovana Plumb a informat, într-o conferinţă de presă, că după un an de guvernare USL, rata de absorbţie pe Programul Operaţional Sectorial (POS) “Mediu” a crescut de la 4,37%, la 16%. “Avem un an de când am preluat mandatul la ministerul Mediului, moment în care, în mai 2012, rata de absorbţie a Programului Operaţional Sectorial Mediu a fost de 4,37 la sută, mai precis între 2007 şi mai 2012 sumele venite de la UE au reprezentat un cuantum de 197 de milioane de euro. După un an de guvernare USL, am ajuns la o rată de absorbţie, (...), la un nivel de 16%. Practic, am adus într-un an de zile 500 de milioane de euro”, a spus Plumb. Ceea ce spune ministresa e că useliştii sunt de trei-patru ori mai capabili ca pedeliştii. (S. TUDOSE)

foto: agerpres.ro Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a semnat, joi, în staţiunea Mamaia, şase contracte de finanţare pentru realizarea unor proiecte europene în valoare totală de circa 25 milioane de euro, ai căror beneficiari sunt autorităţile locale şi societăţi din capitală şi cateva judeţe, printre care şi Vrancea

Potrivit ministrului, proiectele privesc realizarea sistemului de canalizare - ape menajere în com

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum 57 minute
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 51 minute
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum o ora
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°