Din motive diverse, ieşenii nu par extrem de preocupaţi de intenţiile de amendare constituţională, fiind mai degrabă atenţi la viitoarele vacanţe, la epopeea teilor ori la şantierizarea hairupistă a oraşului.

Evident că la acest dezinteres contribuie suculent şi presa tabloidizată conceptual, care reţine doar propunerile exotice, marginal- parazitare, incapabilă să discearnă fondul de seriozitate al dezbaterii. Astfel, ne-ar interesa mai mult dacă ar urma să fim un stat cu oarece prejudecăţi tradiţionalist homofobe şi mai puţin dacă vom mai fi sau nu o ţară laică, ne-ar preocupa dacă vom reinventa gaura din tricolor sau vom pune drept stemă pe drapel micii –care-s oricum mai mult turceşti! Nu se aude mare lucru de măsura în care noua formă a Constituţiei va consacra un Parlament uni sau bicameral, cu câţi membrii, aleşi prin ce fel de lege electorală. Ceva interes a stârnit disputa pe marginea intenţiei de a coborâ vârsta minimă a celor care pot vota, undeva pe la 16 ani, cam de când tinerii au drept oficial la muncă, a transformării dreptului la vot în obligaţie, românii fiind aprioric sătui de obligaţii şi o oarecare prevedere insidioasă prin care au drept de vot doar cei care sunt rezidenţi în ţară în ultimele 6 luni, intenţie care spune ceva despre poziţionarea USL faţă de diasporă, incomodă şi greu de controlat. Despre votul prin corespondenţă, ori despre cum va fi să fie cu noua organizarea administrativ-teritorială, cu regionalizarea de tip polonez, încă nu prea sunt noutăţi transparente ci doar multe reţineri contradictorii. Comisia în cauză, prezidată de profesorul de istorie Crin Antonescu, funcţionează cumva după modelul românesc consacrat, după îndemnul revoluţionar adresat de Ion Caramitru lui Dinescu, „Mircea, fă-te că lucrezi!”

Poate cea mai nebuloasă dilemă constituţională continuă să fie însă cea referitoare la modificarea legislaţiei