- Parohul Bisericii studenţilor din Cluj -

Când cauţi un tămăduitor de suflete, în gene­ral, credincioşii te îndreaptă către un preot mai în vârstă, care are experienţă, tact şi dragoste mult încercată. Există însă în România orto­doxă şi preoţi tineri, care îţi învelesc inima în dragostea lor şi te scot astfel din iadul cel mai adânc. Un astfel de slujitor al altarului este părintele Ciprian Negreanu (n. 1973, Tg. Jiu), parohul bisericii studenţilor din Cluj-Napoca şi duhovnicul ASCOR Cluj. Un preot care a cu­noscut iadul pe pro­pria sa piele, în prima tinereţe, şi care a fost salvat prin mijlocirea Părintelui Arsenie Boca, Sfântul Ardealului.

"Îi făcusem loc diavolului în sufletul meu"

Părintele Ciprian este ca argintul viu, me­reu pus pe treabă, mereu ocupat să întin­dă o mână de ajutor. Dar întotdeauna stă­pânit, delicat, atent la ce i se spune şi la ce spune. Şi cred că felul său de a fi nu ţine atât de tempe­rament sau de exerciţiu, cât de dragostea pentru oameni şi pentru Dumne­zeu. Căci părintele nu face nici un efort ca să fie bun, deschis, zâmbitor, amabil. Nimic nu pare să-l tulbure, deşi n-a fost aşa, până acum douăzeci de ani. Născut într-o familie cu multe generaţii de preoţi, întinse de-a lun­gul câtorva sute de ani, în care şi tatăl său, Paraschiv, este preot, Ciprian Negrea­nu a fost un adolescent turbulent, răzvrătit contra lui Dumnezeu şi a lumii - după cum mărturiseşte azi. "Nu înţelegeam lucrarea lui Dumnezeu pe pământ, nici ce rost are să trăieşti. Gândurile de sinucidere erau frec­vente. Eram în afara Bisericii, anticle­ri­cal... Huleam Duhul Sfânt, ca un capăt ab­solut al răutăţii, măcar să ştiu că am în­che­iat-o cu Dumnezeu. Aceste hule, gân­durile de a-mi face rău şi de a face rău altora, le aveam zi şi noapte, într-o încordare totală, ani de zile. Ca şi cum aş fi stat sub o ploaie de rău, ani în şir. Nici