Trei bărbaţi din Constanţa au fost reţinuţi pentru proxenetism şi raport sexual cu minori, doi dintre ei fiind acuzaţi că recrutau mai multe minore şi le duceau într-un apartament din oraş, unde întreţineau relaţii sexuale cu cel de-al treilea suspect, scrie Mediafax.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, doi tineri, de 17 ani şi 19 ani, sunt suspectaţi că, începând cu luna februarie, au recrutat mai multe minore cărora le-au promis că vor câştiga bani mulţi în urma practicării prostituţiei.
Cei doi le-au dus pe fete într-un apartament închiriat în municipiul Constanţa unde întreţineau raporturi sexuale cu un bărbat de 58 de ani.
Cea mai mare parte din banii pe care îi plătea acesta era însuşită de către suspecţi, minorelor revenindu-le o mică parte.
Până în prezent, oamenii legii au reuşit să identifice şase minore în acest caz.
Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie duşi în instanţă cu propunerea de arestare preventivă, pentru proxenetism, complicitate la proxenetism şi raport sexual cu minori.