Aţi observat că dobânzile creditelor par bătute în cuie, în ciuda declaraţiilor oficialilor privind sprijinirea creditării şi revenirii economiei? Remarcaţi noi taxe răsărite peste noapte (costuri noi de administrare, vămuirea banilor ce-ţi intră în contul curent)? Vă întrebaţi de ce nu se pot plăti cu cardul facturile de utilităţi nici la ghişeul băncii emitente?
Cum de poţi fi obligat de recuperatorii de creanţe să rambursezi mai repede un credit la care oricum aveai probleme cu ratele lunare? De ce ţin bancherii cu dinţii de clauzele abuzive şi cum de nu poţi negocia aproape niciodată clauzele dintr-un contract-tip de creditare?
La puţin timp după falimentul Lehman Brothers, şeful Goldman Sachs, un fel de Pontifex Maximus al pieţelor de capital, încerca să dreagă onoarea colegilor salvaţi cu bani publici afirmând că “bancherii fac munca lui Dumnezeu” (de parcă Atotputernicul n-are altă treabă decât să umfle bulele speculative). Acum, la mai bine de 4 ani de criză, în timp ce România s-a transformat din “paradis al creditării” în “purgatoriu” pentru bănci (20% sunt împrumuturile neperformante), facem rezumatul practicilor nesănătoase ale băncilor în relaţia cu clienţii.
1 Sufocarea bun-platnicului
Dacă afirmăm că sunt mari costurile creditului în România, după ce marile bănci centrale au dat jos rânduri de dobânzi, ducând ratele de politică monetară la minimele istorice, ni se va replica, poate, “dovezi, nu vorbe!”. Ce părere aveţi de faptul că DAE pleacă de la 12% la un împrumut în euro de nevoi personale în România? Asta în condiţiile în care Euribor-ul e în jur de 1%! Da, ştiu, riscul de ţară, băncile-mamă cu probleme, bla, bla. Ia să vedem cât de ieftin e acelaşi împrumut de nevoi personale în lei… Păi, pleacă de pe la 12% (împrumut de 10.000 lei pe 5 ani) şi ajunge la peste 20% în unele cazuri. Cât e dobânda BNR, 5,25%? Păi, cum să iei