Cu o istorie impresionantă, devastat în repetate rânduri, lăcaşul de cult s-a încăpăţânat să dureze de-a lungul veacurilor. Un astfel de loc, încărcat de istorie, dar şi de suferinţă merită văzut. Mănăstirea se află la aproximativ 20 de kilometri de Capitală, pe drumul spre Olteniţa.

Potrivit Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, referitor la întemeierea mânăstirii există mai multe ipoteze. Prima ar fi că Matei Basarab a ridicat-o pentru pomenirea celor căzuţi în lupta de la Nenişor (în prezent Armăşeşti) împotriva lui Vasile Lupu. După altă versiune, mănăstirea a fost ridicată în amintirea unei lupte cu tătarii veniţi să ajute pe Radu Iliaş, pretendent la domnie, în anul 1632.

Stejarul lângă care s-a odihnit domnitorul

În tradiţia populară se regăsesc elemente legate de acele evenimente: lacul din apropierea mânăstirii numit al tătarului şi stejarul lângă care s-ar fi odihnit după luptă domnitorul Matei Basarab. Biserica şi ulterior satul Plătăreşti îşi trag numele de la primul egumen grec al mănăstirii, Plastara. De asemenea satul vecin, Podul Pitarului, aminteşte de unul dintre ispravnicii ctitoriei, menţionat în textul pisaniei, Mitrea Pitarul.

Plan strategic de fortificare a câmpiei

Prima versiune aspra întemeierii este mai veridică, ţinând seama de data ctitoriei, 1640, la scurtă vreme de la victoria de la Nenişor, cât şi de relatarea lui Paul de Alep, ce a vizitat mânăstirea în 1657, şi care, printre altele aminteşte de hramul mânăstirii, Sfântul Mercurie, sfânt militar căruia i se aduce laudă pentru biruinţă. “Aşezarea mânăstirii la sud de Bucureşti se integrează nu numai unui program cultural, dar şi unui plan strategic. La începutul domniei sale probabil la dorinţa Porţii Otomane, Matei Basarab nu a părăsit Bucureştii, ulterior însă şi-a schimbat reşedinţa la Târgovişte.

Oraşul Bucureşti, devenit mare centru