A profesat mai bine de trei decenii jurnalismul şi a condus trustul de presă constănţean "Cuget Liber".
Publicistă şi prozatoare, şi-a pus pasiunea pentru documentare în slujba unor lucrări monografice dedicate celor mai importante localităţi din Dobrogea. O muncă scrupuloasă, ce trece de obicei neobservată, pe care a salvat-o de la anonimat prin talentul extraordinar de povestitoare. Cele 11 cărţi, rodul anilor petrecuţi alături de soţul său în biblioteci şi arhive, sunt nu doar lucrări cu o uriaşă valoare documentară, ci şi lecturi savuroase, ce restituie azi oraşelor trecutul lor aureolat de poveşti.
- Destinul istoric al Dobrogei pare unul cu totul special. În doar şapte decenii, cât s-a scurs de la Războiul de Independenţă până la începutul perioadei comuniste, a reuşit performanţa extraordinară de a se sincroniza economic şi cultural cu restul ţării. O evoluţie fulgerătoare, aproape de necrezut pentru o zonă atât de stearpă şi lipsită de o civilizaţie tradiţională.
- Dobrogea a înflorit repede, pentru că a atras spiritele curajoase şi dornice să construiască ceva. E o zonă excepţională, care te obligă să trăieşti în condiţii excepţionale. Cei care s-au aşezat aici, când Dobrogea a revenit României, după 1878, i-au semănat, au fost oameni puternici, misionari mânaţi de patriotism şi de dorinţa de unire, naţionalişti, nicidecum indivizi goniţi de societate la periferia ei. Prin meseriile pe care le-au practicat, de preot, învăţător, jurnalist, şi-au adus contribuţia la românizarea acestui loc, dorindu-şi să-l facă la fel de înfloritor ca toată România vremii. Să ne gândim doar la cazul primarului Mihai Coiciu, care şi-a lăsat cea mai mare parte a averii, prin testament, Ateneului Român. Sau la năstruşnicul avocat Ioan Movilă, care şi-a vândut dintr-un foc toată averea de la Brăila, ca să cumpere pământ şi să
