Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, vineri, la întrevederea cu susţinătorii săi de pe Facebook, dacă îşi mai susţine afirmaţia potrivit căreia şcoala românească scoate "idioţi", el arătând că a exagerat când a spus acest lucru şi a adăugat: "Nu-s chiar toţi".
"Am exagerat şi eu, am greşit-o, nu-s chiar toţi. Este un procent bun de tineri absolvenţi care au valoare", a spus Băsescu.
El a precizat că în mod cert a uzat de o "exprimare nefericită", pe care a dorit să o reformuleze, respectiv să o "aşeze" în termeni mai politicoşi.
"Dar, pusă în termeni mai politicoşi: că scoatem foarte mulţi absolvenţi care nu-şi găsesc locul în câmpul muncii e o realitate. Nu-şi găsesc nu pentru că neapărat că nu sunt locuri de muncă. Dar competenţa e catastrofală la foarte multe promoţii de absolvenţi. Nu integral promoţiile, dar trebuie să o recunoaştem", a precizat Băsescu.
Preşedintele a ţinut să-i prezinte scuze tânărului care i-a adresat întrebarea, dacă acesta s-ar fi simţit jignit de afirmaţia sa.
"Eu, dacă te-am jignit cumva, îţi cer scuze. Dar reformulez şi spun: foarte mulţi tineri sunt slab pregătiţi la terminarea studiilor", a arătat Băsescu.
În iunie 2009, preşedintele Băsescu i-a cerut ministrului Educaţiei de la acea vreme, la şedinţa Guvernului, să nu scoată educaţia fizică din discplina şcolară şi să adapteze programa de învăţământ la nevoile economiei, arătând că România are un deficit de mecanici şi tinichigii, în timp ce date despre "păpădie şi salată" pot fi obţinute pe Internet.
"Doamna Andronescu, o mare rugăminte la dumneavoastră. Să facem să nu ratăm încă un an fără reformă în educaţie, pentru că situaţia educaţiei în România este dramatică din punct de vedere al calităţii. Nu vreau să fac niciun fel de discuţii polemice, dar am convingerea că despre păpădie şi salată orice copil, dacă intră pe Google, a