Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apple luptă contra Samsung Galaxy S4 cu programul „Rabla“ pentru iPhone

Publicat in Adevarul, vineri 7 iunie 2013 ·

Samsung Galaxy S4 este telefonul Samsung cu cele mai bune vânzări la debut. Apple vede asta şi a venit cu o idee: îţi dă un iPhone nou, dacă îi aduci unul vechi. Desigur, dai şi nişte bani.

Samsung Galaxy S4 este vedeta în acest moment, asta e clar, iar Apple nu vrea să-şi piardă ceea ce a construit în câţiva ani: baza de clienţi loiali. Astfel, programul „Rabla“ la iPhone se va desfăşura astfel: vii cu vechiul tău telefon şi primeşti un discount pentru unul nou, notează The Atlantic Wire, preluat de Yahoo! News. În plus, în toamnă va veni şi noul iPhone şi este cu atât mai clară strategia Apple.

Cu ce s-a remarcat Apple până acum, deşi a tot pierdut cotă de piaţă în favoarea Android, a fost loialitatea pe care clienţii o au faţă de companie. Cum o poţi perpetua? Prin asigurarea că ei tot un iPhone ajung să folosească în continuare. Iar Samsung este cel mai puternic rival cu zeci de lansări anual, dar cu un singur telefon iconic.

În prezent, Apple are pe piaţă iPhone 5, un telefon regândit faţă de toate de până acum. Dacă este urmat tiparul de până acum, noul iPhone din 2013 va fi doar o mică actualizare. Asta pentru că un contract prin operator se încheie pe doi ani, iar la fiecare doi ani vine un iPhone total diferit. Desigur, Apple ar putea schimba tiparul anul acesta, dar asta se va vedea în toamnă, cel mai probabil în septembrie.

Cu privire la noul iPhone, dar şi noul sistem de operare, este faptul că interfaţa de utilizare s-ar putea schimba. Sunt tot mai multe indicii în direcţia aceasta datorită faptului că Jon Ive, recunoscut designer al Apple, preferă designul minimalist. Pe 10 iunie vom afla mai multe, odată cu evenimentul WWDC pe care Apple îl susţine în San Francisco.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul. Află mai multe despre interfaţa nouă din iOS 7: FOTO Apple se poate să fi dezvăl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 25 minute
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

China ar putea incita Rusia să atace țări NATO, afirmă Mark Rutte / El indică două măsuri necesare pentru a-i descuraja pe ruși și chinezi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, afirmă într-un interviu acordat New York Times cum China ar putea împinge Rusia să atace ţările NATO, cu scopul de a abate atenţia blocului din zona regiunii I

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Bilanţul inundaţiilor din Texas urcă la 51 de morţi. Zeci de persoane sunt încă dispărute

Mediafax acum o ora
Cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii devastatoare care au afectat centrul statului Texas, potrivit unui bilanţ oficial actualizat în această dimineaţă. Printre victime se numără şi copii, iar alte zeci de persoane sunt

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 8 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 10 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 8 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°