Asociația "Sfera Timișoarei" a organizat în premieră evenimentul "1 Iunie pentru toți copiii", sâmbătă 1 iunie 2013, între orele 16- 21, pe malul Begăi, sub Podul Tinereții.
Cei cinci membri ai asociației - Mirela Olariu, Sorina Savii, Adina Cizmaș, Natalia Ronkov-Vutan și Caludia Schiller- au oferit copiilor o după-amiază activă și distractivă cu ajutorul partenerilor și voluntarilor. Copiii au participat la ateliere de creație din materiale reciclabile, modelaj, desene pe asfalt, pictură, muzică și dans, sub îndrumarea echipei de 25 de voluntari, majoritatea cu experiență didactico-pedagogică. Atmosfera a fost întreținută de Dj G-MaN și waKa x, pentru care muzica pentru copii a constituit o prioritate. Pe toată perioada evenimentului bufetul a fost plin cu fructe, miere, fântână de ciocolată, produse de patiserie, dulciuri, apă și suc. Cei mici au avut parte de un joc de forme din baloane uriașe de săpun, de pictură pe față și de două tombole cu premii. La eveniment au participat gratuit peste 500 de persoane, din care 250 au fost copii, cu vârste cuprinse între 1 și 15 ani. Asociația "Sfera Timișoarei" împreună cu partenerii și sponsorii evenimentului au oferit 200 de premii copiilor și peste 700 de baloane. Copiii au cântat și dansat alături de "DoReMi pentru copii", au creat alături de "Arta în nori" și au fost pictați pe față de cei de la "Little Tree" . Am încheiat ziua cu povești, iar copiii cei mai îndrăzneți au cântat și au recitat poezii la microfon, fiind antrenați de Christine Cizmaș de la teatrul "Auăleu". Cu ajutorul celor de la Federația Caritas a Diecezei Timișoara, am avut ca invitați speciali 30 de copii de la Casele de copii "Mama Copil" din Timișoara, "Pater Berno" din Bacova și "Sfântul Nicolae" din Peciu Nou, care au plecat acasă cu peste 50 de saci cu haine și jucării aduse de participanții la eveniment. Cei mai mici dintre