Deşi până la finele anului şcolar mai sunt mai puţin de trei săptămâni, acţiunile de depistare a elevilor care chiulesc de la cursuri se înteţesc. Poliţiştii, însoţiţi mai nou şi de cadre didactice, cutreieră barurile sau alte zone, unde se presupune că elevii şi-au găsit alte îndeletniciri, mult mai relaxante decât statul în băncile şcolii.

Apropiindu-se finalul de an şcolar, preocuparea adolescenţilor pare a fi mai degrabă petrecerea a cât mai multor ore în compania colegilor, însă varianta preferată nu e nicidecum curtea şcolii sau sălile de curs.

Interesant este faptul că pe parcursul anului şcolar, “vânătorile” acestea de chiulangii au fost mult mai rare şi asta nu că pe parcursul anului elevii nu ar fi fost atraşi de cu totul alte activităţi decât cele desfăşurate în şcoli. Curios pentru unii, de neînţeles pentru alţii, de ce sunt necesare, mai nou aceste razii ale poliţiştilor pentru a le îndrepta paşii adolescenţilor spre şcoală. Ce efect are această “sperietură”, din moment ce mulţi dintre cei surprinşi asupra faptului “recidivează”? Cât este de ruşinos pentru unii şi cât este de cool pentru alţii să-i scoată poliţistul din bar şi să-i trimită la şcoală?

Fenomenul “chiulului” pare similar cu cel al promovabilităţii scăzute, îndeosebi, la examenul de bacalaureat. În fiecare an, de câţiva ani buni încoace, după afişarea rezultatelor şi întocmirea a tot felul de statistici, se trece la “ameninţări”, se caută responsabilul, că de la anul “vom face, vom drege”, însă pe parcursul anului şcolar apar tot felul de măsuri, după “modelul” fiecărui ministru, de nu mai ştiu bieţii elevi ce le-a mai rămas de învăţat.

Aşa pare a fi şi cu fenomenul “chiulului”, care pare să-i fi pus pe gânduri pe cei care îi îndrumă pe adolescenţi. S-au întocmit lunar statistici privind situaţia absenţelor, s-au desfăşurat acţiuni preventive, s-au iniţiat campan