Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a anunţat că pe afluenţii râurilor Suceava, Moldova şi Bistriţa a fost instituită o avertizare de cod portocaliu de inundaţii. Florin Sinescu a precizat că din cauza gradului de instabilitate accentuat, cu precipitaţii sub formă de aversă şi caracter torenţial, avertizarea a fost instituită începând de vineri, de la ora 20:00, şi este valabilă până în cursul zilei de sâmbătă, până la ora 16:00. Prefectul a ţinut să mai precizeze că tot până sâmbătă, la ora 10:00, este valabilă avertizarea hidrografică de cod galben pe râurile Suceava, Moldova şi Bistriţa. „Deoarece aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe afluenţii de grad inferior, au fost atenţionate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, să acţioneze în zonele de confluenţă a afluenţilor şi totodată în zona podurilor şi podeţelor de pe aceşti afluenţi. Trebuie luate măsuri de îndepărtare cât mai urgentă a resturilor vegetale sau deşeuri, pentru a se putea asigura o secţiune de scurgere a apei”, a spus Florin Sinescu. El a mai adăugat că în cursul zilei de vineri, la toate cele 35 de posturi hidrometrice din judeţ, nivelurile principalelor râuri erau sunt sub cota de atenţie, însă sunt prognozate creşteri în perioada următoare.
Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a anunţat că pe afluenţii râurilor Suceava, Moldova şi Bistriţa a fost instituită o avertizare de cod portocaliu de inundaţii. Florin Sinescu a precizat că din cauza gradului de instabilitate accentuat, cu precipitaţii sub formă de aversă şi caracter torenţial, avertizarea a fost instituită începând de vineri, de la ora 20:00, şi este valabilă până în cursul zilei de sâmbătă, până la ora 16:00. Prefectul a ţinut să mai precizeze că tot până sâmbătă, la ora 10:00, este valabilă avertizarea hidrografică de cod galben pe râurile Suceava, Moldova