Din ce în ce mai mulţi copii şi juniori aleg cluburi din străinătate unde să se formeze. În România singurele cluburi care fac performanţă la capitolul ăsta sînt cele de noapte

Sîntem în săptămîna Derbyului României, dar cred că merită să zăbovim puţin asupra unui subiect apărut în Gazetă. Scris de Răzvan Luţac, articolul e bine documentat şi prezintă 24 de tineri fotbalişti români care se pregătesc la echipe din ţări cu adevărat civilizate. Aceste 24 de nume sînt doar cîteva. Sînt convins că mai sînt mulţi, la fel cum sînt foarte convins că vor fi din ce în ce mai mulţi cei care vor pleca de acum înainte. Nu-i iau în calcul pe cei care deja trăiesc în ţările respective.

Născuţi ori plecaţi cu familia pe cînd aveau cîţiva ani. La ei e logic să se îndrepte spre cluburi de acolo. Asta e marea problemă, de fapt. A celor care aleg să plece afară, a părinţilor care aleg să-şi trimită copilul în străinătate, pentru că simt că aici n-au şanse. Situaţia la nivel de copii şi juniori în România e vecină cu dezastrul. În unele locuri. În cele mai multe locuieşte în casă cu dezastrul. Există şi variante în care dezastrul şi-a luat lucrurile şi a plecat, căci şi dezastrul are demnitatea lui. Ce perspective are un copil atunci cînd alege să meargă la un centru de copii şi juniori de la noi?

Să-şi rupă tendoanele şi ligamentele pe terenuri sub orice critică. Să dea peste profesori pe care nu-i interesează ce fac, căci sînt plătiţi cu cîteva milioane pe lună şi în starea lor de frustrare se răzbună pe acei copii pe care ar trebui să-i înveţe cîte ceva. Sau să se trezească marginalizat de vlăstarul cine ştie cărui îmbogăţit ce vrea musai să-şi vadă urmaşul vedetă.

Ultimul aspect e foarte des întîlnit şi e tare ciudat. De ce acceptă un antrenor şpagă e o întrebare la care răspunsul trebuie căutat în altă parte. Acceptă pentru aceleaşi motive pe care le au do