Noaptea foarte grea a lui Tamaș readuce în atenție problema fundamentală: criza de identitate a fotbalului nostru. Și a personajelor sale.
Așa ar fi urlat Gabriel Tamaș în fața polițiștilor: “Bă, voi știți cine sînt eu?!”. Nu știm cît s-a prelungit retorica, dacă în spatele ei se aștepta un răspuns. Polițiștii, șoferii, brutarii și studenții nu mai știu de mult CINE e echipa națională. Cu cîteva ore înaintea crizei, nici Tamaș însuşi nu știa cine e. Bîjbîia îndîrjit în dileme, probabil orele și ceasurile îl enervau, simțea că n-are vreme să înțeleagă CINE e, dacă picioarele cu care ar trebui să lovească în față, spre minge, sînt aceleași cu care izbește îndărăt, în ușă.
În orele următoare, un alt român a accentuat criza de identitate. Poate că cea mai mare îngrijorare pentru FRF nu e cît și cum să-l pedepsească pe Tamaș, cît să facă ceva pentru a repara senzația românului care a deschis ușa apartamentului și l-a văzut pe fundașul naționalei culcat pe preș. Habar n-avem cît i-a trebuit omului să filtreze în minte, într-o dimineață de mai, arhiva cu meciurile văzute în ultima vreme pentru a-l lega pe Tamaș de echipa națională. Dacă a reușit să înțeleagă destul de repede că e vorba de fotbalist asta e și pentru că nu-i mare diferență între chipul lui Tamaș la intrarea pe teren și cel afișat la așezarea pe preș. Oricum, mai poate spune cineva că echipa națională nu e la picioarele noastre?
Cînd Marica s-a așezat pe scaun la conferința de presă a aruncat un ochi spre televizorul la care rulau imaginile cu Tamaș. A repetat apoi, ironic, rîsetele înfundate ale jurnaliștilor. Marica nu știa cine e Tamaș. Poate îl mai văzuse băut, amețit, poate chiar beat, dar nu așa. Pițurcă s-a comportat firesc și n-a avut replică. N-a mai știut cine e Tamaș, ce echipă națională are, cu ce obiectiv, pe ce construiește.
Trinidad&Tobago e o echipă fără identitate. Nu
