Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte, vineri, de la ora 17.00, cu fanii de pe Facebook. Şeful statului se află la cea de-a doua întâlnire cu comunitatea de susţinători de pe pagina de Facebook „Alături de preşedintele nostru”, organizată în cadrul Interactive Central & Eastern Europe Festival 2013.
Traian Băsescu a spus, ieri, că se doreşte modificarea Constituţiei cu prag de validare a referendumului de 30%, deşi aceasta a fost adoptată cu o participare de peste 50%.
Traian Băsescu a adăugat că sunt ţări în care nu există condiţie de cvorum pentru validarea unui referendum, dar sunt şi ţări cu democraţii extrem de consolidate.
„România nu este încă o ţară în care populaţia să aibă nivelul de gândire democratică care să ne permită să validăm referendumul cu sub 50%. (...) Numai simplul fapt că avem un electorat care votează oameni cu dosare pe rolul instanţelor şi spune destul că a coborî pragul e o mare eroare, poate mai târziu, poate peste 10 ani, dar acum nu avem gradul de maturitate politică pentru a valida referendumul cu mai puţin de 50%“, a susţinut şeful statului.
Rămâi pe adevarul.ro pentru a afla în timp real principalele declaraţii ale şefului statului.