Marți, 11 iunie, de la orele 19 la Sinagoga Neologă din Arad va avea loc spectacolul „Janka”, de Oscar K. Speace, în regia lui Toma Enache, rolul principal fiind interpretat de actrița Maia Morgenstern. Spectacolul a fost anunţat ieri, într-o conferinţă de presă ce a avut loc la sediul Filialei Banat Crişana a Institutului Cultural Român.
Gheorghe Schwartz, directorul filialei a vorbit despre spectacol, ce prezintă povestea unei evreice care a supravieţuit Holocaustului. Biletele se găsesc la casa de bilete a Filarmonicii de Stat sau pot fi achiziţionate cu o oră înainte de reprezentaţie de la Sinagoga Neologă din Arad. Preţul unui bilet este de 30 de lei şi de 10 lei pentru cei care beneficiază de reducere.
Scrisoare de 60 de pagini
Personajul interpretat de Maia Morgenstern, Janka Festinger, s-a născut la Sighet la 16 noiembrie 1916 și a murit în 1994, la vârstă de 78 de ani, dar povestea ei a rămas, spusă de copiii ei David și Oscar Speace, într-un documentar artistic, în piesa care îi poartă numele.
Povestea Jankăi dezvăluie în detaliu ceea ce s-a întâmplat atunci când familia ei, care trăia la Sighet, a fost distrusă. În martie 1944, nemții ocupau Sighetul și procesul de exterminare a evreilor avea să înceapă. În luna mai, zece mii de evrei, cu bagajele în spate, soți și soții separați de loviturile care veneau din toate părțile, copii care își pierdeau mamele, plângând, tineri și bătrâni, înghesuiți în vagoane de marfă, fără mâncare și apă, fără aer, aveau să ajungă, după opt zile îngrozitoare de mers cu trenul, la Auschwitz.
La 7 octombrie 1945, după eliberare, Janka Festinger a scris o scrisoare de 60 de pagini, unchiului său din America, în care povestea despre cele întâmplate. În 1950, după moartea unchiului, scrisoarea ajunge la sora Jankăi și această o păstrează în siguranță zeci de ani.
În 1998, Oscar Speace,