Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) susţine că, până la sfârşitul anului, peste 10 milioane de sirieni, jumătate din populaţia ţării, vor avea nevoie de ajutor umanitar. Aşadar, ONU a făcut apel pentru strângerea a cinci miliarde de dolari, informează BBC.
Noile previziuni, în cadrul unui plan actualizat privind ajutorul necesar Siriei, se referă la o dublare a numărului refugiaţilor sirieni la 3,45 milioane până la sfârşitul anului de la 1,6 milioane care se află în prezent în Liban, Iordania, Turcia, Irak şi Egipt. Numărul sirienilor aflaţi încă în ţară şi care au nevoie de ajutor până la sfârşitul anului a rămas constant, fiind estimat la 6,8 milioane.
Potrivit UNICEF, patru milioane de copii au nevoie urgentă de ajutor umanitar.
Vineri, la Geneva, reprezentanţii ONU au spus că au trebuit să revizuiască suma anunţată în urmă cu câteva luni din cauză că situaţia siguranţei în Siria s-a înrăutăţit.
Programul Alimentar Mondial al ONU (PAM), care a livrat circa 500 de milioane de porţii de mâncare în acest an în Siria, se aşteaptă ca preţurile sale săptămânale să crească de la aproape 20 de milioane de dolari în prezent la 36 milioane dolari după luna septembrie. Organizaţia spune că are un deficit de finanţare de aproximativ 725 de milioane de dolari, scrie Reuters.