Marcela Vela a fost prezent la dezbaterea pe tema regionalizării ce a avut loc la Timişoara, vineri, 7 iunie. Primarul oraşului Caransebeş este unul din membri marcanţi ai PNL şi un edil local care conduce de mult timp municipiul din Caraş-Severin.
Ce înseamnă regionalizarea şi cât de binevenită este ea?
Regionalizarea este binevenită pentru toată lumea. Orice comună, oraş, municipiu, pentru toate cele patru judeţe, pentru viitorul cetăţenilor în special. Regionalizarea înseamnă o altă abordare, o altă organizare, o altă mentalitate,. Cred că este momentul ca regionalizarea să fie, în această etapă, prioritatea administraţiei centrale, regionale, judeţene şi locale, pentru că ea va însemna o schimbare radicală în viaţa oamenilor.
Ce va avea de câştigat Caraş-Severinul?
Judeţul Caraş-Severin va avea de câştigat foarte mult. Dacă mă refer la câteva zone, punctuale, aş putea spune că ar câştiga o infrastructură echilibrată, armonizată şi integrată în regiunea Banat. Ar câştiga, evident, investiţii care ar veni în urma acestei dezvoltări a infrsstructurii. În Banatul de munte sunt oportunităţi, sunt zone turistice extraordinare, bogăţii naturale, sunt cetăţeni din judeţul Timiş care au proprietăţi în zona de munte – Trei Ape, Muntele Mic, Semenic. Zona Băile Hercualn este o oportunitate, zona Dunării, Sudul regiunii va fi o oprtunitate. În acest context, cred că judeţul Caraş-Severin se va integra foarte bine în Regiunea Banat şi va beneficia, la fel ca şi celelalte judeţe, de această frăţie între bănăţeni.
Ce plus va aduce regiunea Caraş-Severinului?
Zona Caraş-Severin are o forţă de muncă bine pregătită, stabilă, aceeaşi mentalitate ca şi cetăţenii judeţului Timiş. Oportunităţile pentru a crea locuri de muncă vor fi egale pentru cărăşeni, la fel ca şi cele pentru timişeni, arădeni sau hunedoreni. Vor fi oportunităţi pentru oamen