Trei persoane au ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“, după ce au căzut din copaci. Un bărbat în vârstă de 67 de ani din Miroslava a vrut să culeagă cireşte, dar a alunecat din copac, într-un moment de neatenţie. Căderea a avut loc şi din cauza ploii, care a căzut în ultimele zile, iar copacul era umed şi alunecos. „Pacientul a suferit o fractură de claviculă, multiple fracturi costale, fractură de coloană lombară şi pneumotorax. A fost internat şi operat la Chirurgie Toracică, iar starea sa este stabilă“, a declarat conf.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef la UPU-SMURD.
Îngrijiri medicale a necesitat şi o ieşeancă în vârstă de 62 de ani, tot din Miroslava. Elena L. a fost diagnosticată, în urma căzăturii, cu traumatism cranio-cerebral şi hematom epicranian. Aceasta a fost direcţionată către Spitalul de Neurochirurgie, pentru investigaţii suplimentare.
Un alt bărbat, în vârstă de 38 de ani din Suceava, a fost adus la Iaşi după ce a suferit multiple leziuni în urma căderii din copac. Pacientul are fractură de bazin complexă, iar starea sa este gravă. A fost internat şi operat la Ortopedie.
Trei persoane au ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“, după ce au căzut din copaci. Un bărbat în vârstă de 67 de ani din Miroslava a vrut să culeagă cireşte, dar a alunecat din copac, într-un moment de neatenţie. Căderea a avut loc şi din cauza ploii, care a căzut în ultimele zile, iar copacul era umed şi alunecos. „Pacientul a suferit o fractură de claviculă, multiple fracturi costale, fractură de coloană lombară şi pneumotorax. A fost internat şi operat la Chirurgie Toracică, iar starea sa este stabilă“, a declarat conf.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef la UPU-SMURD.
Îngrijiri medicale a necesitat şi o ieşeancă în vârstă de 62 de ani, tot din Miroslava. Elena L. a fost diagnosticată, în urma căzăturii,