Ce-i trebuie chelului?! Fireşte, tichie de mărgăritar. Ca să ne facem că nu-i plătim degeaba pe reprezentanţii noştri în Parlament – cei care au muncit 36 de zile în şase luni - ar trebui să părem mulţumiţi, ba, chiar încântaţi, că unii dintre ei lucrează cu abnegaţie la revizuirea Constituţiei.

Dar ce problemă are Constituţia?! Specialiştii în drept constituţional susţin că e OK; adică e modernă, coerentă şi, în general, limpede. Sigur, nimeni şi nimic nu e perfect. În consecinţă, şi Constituţia României este perfectibilă; cu precădere în “zonele” care lasă loc la interpretări. De altfel, chiar aceasta a fost una dintre cauzele care au făcut necesară revizuirea legii fundamentale.

Adică, mi se pare absolut justificat să rezolvi problema “jocului” de putere dintre preşedinte şi parlament/premier chiar din textul Constituţiei, pentru a nu-i mai lăsa pe aceşti oameni să se facă de băcănie nici acasă, nici în deplasare. Este imperios necesar să scrii cu tact şi cap limpede rolul fiecărui personaj care reprezintă statul român, pentru ca fiecare dintre ei să-şi poată face meseria cu demnitate şi decenţă, fără să fie nevoiţi să se penibilizeze în contextul unor meschine înţelegeri politicianiste.

Preşedintele trebuie să ştie exact, din fişa postului, care îi este menirea, câtă vreme este ales de popor; în aceeaşi măsură, premierul, ca reprezentant al grupului politic cel mai votat de electorat, trebuie să-şi cunoască, şi el, partitura, fiecare dintre ei urmând să-şi joace rolul fără improvizaţii, floricele şi interpretări. Strict şi la obiect.

Aceasta ar fi fost prima problemă de clarificat; apoi, cu siguranţă, tema imunităţii parlamentarilor, a programului, a normei lor de muncă, a separării depline a puterilor – de ce să fii şi legislativ (adică parlamentar), şi executiv (adică ministru), în acelaşi timp?! -, a numărului aleşilor şi a utilit