IAȘI. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, și Cristian Adomniței, s-au întâlnit la Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, cu marii fermieri din Județul Iași, dar și cu cei din județele vecine.
Evenimentul a fost organizat de către Consiliul Județean Iași și ABplus Events.
„Am avut bucuria și onoarea să îl avem alături de noi pe ministrul Daniel Constantin. Domnia sa vine la evenimente importante care țin de viața agricolă a Județului Iași și a întregii Regiuni a Moldovei. Anul trecut, domnul ministru a fost invitatul principal de la AGRALIM și de la Festivalul Toamnei și sper că ne va onora cu prezența și în toamnă. Evenimentul de astăzi, focusat pe viața fermierilor, este unul de maximă importanță pentru mine, președinte al unui județ în care viața agricolă are o pondere foarte mare”, a declarat Cristian Adomniței.