Searching for Sugar Man (SUA) - Vineri, 7 iunie, ora 22, Mănăştur Open Air
După o săptămână lungă la serviciu, veţi vedea că o doză de cinema în aer liber la terenurile din Mănăştur e modul ideal în care puteţi încheia seara de vineri. "Searching for Sugarman" a fost premiat anul acesta la Oscar şi a meritat din plin. Dacă veniţi la proiecţie, vă veţi convinge şi de ce.
La sfârşitul anilor ‘60, un cântăreţ este descoperit într-un bar din Detroit de doi producători faimoşi. Vrăjiţi de melodiile artistului şi de versurile sale profetice, ei au înregistrat un album, numai că acesta n-a avut succes, iar cântăreţul a dispărut din atenţie. Doar că un album piratat şi-a găsit drum în Africa de Sud, unde a devenit un fenomen. Doi fani sud-africani pornesc într-o călătorie pentru a afla ce s-a întâmplat cu idolul lor. Investigaţia le dezvăluie o poveste cu mult mai captivantă decât miturile cu privire la destinul artistului cunoscut sub numele de Rodriguez. Acesta este un film despre speranţă, inspiraţie şi puterea extraordinară a muzicii. n
Cina monştrilor (Turcia) - Sâmbătă, 8 iunie, ora 19:30, Cinema Victoria
Înainte să ieşiti sâmbătă cu prietenii, alocaţi 85 de minute din timpul vostru unei satire aduse societăţii globale contemporane. N-o să vă pară rău, promit!
O cină, două cupluri. La început, pare o banală cină între prieteni. Dar curând devine evident că lumea acestor patru personaje e mult mai crudă şi cinică decât ne-am aştepta. Arta e interzisă, replicile usturătoare sunt la ordinea zilei şi nimeni nu e surprins când poliţia începe să tragă în vecini...
Dama de companie (Suedia, Norvegia, Finlanda, Irlanda)- Duminică, 9 iunie, ora 15:00, Cinema Florin Piersic
Dintre filmele prezente în competiţia festivalului, "Dama de companie" se află pe unul din locurile fruntaşe, conform voturilor acordate până acum de public. Aşa