Modernizarea zonei centrale a municipiului Suceava ar putea continua în zona Palatului Administrativ, printr-un nou proiect finanţat din fonduri europene.
În urma discuţiilor purtate ieri la Iaşi cu reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi cei ai Direcţiei de Dezvoltare Nord-Est, primarul Ion Lungu spune că sunt mari şanse ca modernizarea esplanadei centrale să fie continuată pe străzile şi trotuarele din jurul clădirii în care funcţionează acum Prefectura Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava.
„Reabilitarea străzilor, a trotuarelor, dar şi a iluminatului public din jurul acestei clădiri istorice reprezentativepentru Suceava va continua prin intermediul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), din economiile făcute la proiectele derulate pentru perioada de finanţare 2007 – 2013”, a precizat Lungu, după discuţiile de la Iaşi.
Valoarea acestui proiect, care urmează să fie depus la Agenţia de Dezvoltare Nord-Est, este estimată la câteva milioane de euro.
Modernizarea zonei centrale a municipiului Suceava ar putea continua în zona Palatului Administrativ, printr-un nou proiect finanţat din fonduri europene.
În urma discuţiilor purtate ieri la Iaşi cu reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi cei ai Direcţiei de Dezvoltare Nord-Est, primarul Ion Lungu spune că sunt mari şanse ca modernizarea esplanadei centrale să fie continuată pe străzile şi trotuarele din jurul clădirii în care funcţionează acum Prefectura Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava.
„Reabilitarea străzilor, a trotuarelor, dar şi a iluminatului public din jurul acestei clădiri istorice reprezentativepentru Suceava va continua prin intermediul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), din economiile făcute la proiectele derulate pentru perioada de finanţare 2007 – 2013”, a precizat Lungu, după discuţiile de la Iaşi.
Valoarea acestui pro