Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Descoperire macabră la Barajul Zăvoiu A fost găsită partea de la genunchi în jos a piciorului Iulianei Neblea

Publicat in Ziar Dambovita, vineri 7 iunie 2013 ·

Poliţiştii dâmboviţeni au găsit, joi, pe râul Argeş partea de la genunchi în jos a piciorului lulianei Neblea, femeia ucisă, secţionată şi aruncată în apă de către criminalul argeşean Florin Mânzăraru, arestat preventiv pentru 29 de zile. Fragmentul de cadavru a fost văzut în apropierea Barajului Zăvoiu din comuna Mogoşani, de un lucrător al acestui baraj, un bărbat de 41 de ani din comuna Petreşti, iar la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au ridicat piciorul drept al victimei şi l-au transportat la Serviciul de Medicină Legală Dâmboviţa: “Am fost sesizaţi de un angajat al Barajului Zăvoiu, care a văzut în apropiere un fragment de cadavru, un membru inferior drept, respectiv picior drept. A fost ridicat şi dus la morga din Târgovişte”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, subinspector Alexandra Niculae. Piciorul drept al victimei, luliana Neblea, de 36 de ani, din comuna Valea Mare, a fost scos pe mal cu ajutorul pompierilor. Până la acest moment s-au mai descoperit în râul Argeş trunchiul femeii, piciorul stâng – de la genunchi în jos, mâna stângă, mâna dreaptă şi capul acesteia, dar anchetatorii spun că unele dintre acestea nu sunt complete, astfel că aşteaptă şi depistarea fragmentelor în cauză, pulpa dreaptă şi pulpa stângă.

Poliţiştii dâmboviţeni au găsit, joi, pe râul Argeş partea de la genunchi în jos a piciorului lulianei Neblea, femeia ucisă, secţionată şi aruncată în apă de către criminalul argeşean Florin Mânzăraru, arestat preventiv pentru 29 de zile. Fragmentul de cadavru a fost văzut în apropierea Barajului Zăvoiu din comuna Mogoşani, de un lucrător al acestui baraj, un bărbat de 41 de ani din comuna Petreşti, iar la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au ridicat piciorul drept al victimei şi l-au transportat la Serviciul de Medicină Legală Dâmboviţa: “Am fost sesizaţi de un angajat al Barajului Zăvoiu, care a văzut

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Veniturile totale la buget au crescut cu 16% în martie și au ajuns la aproape 10,5 miliarde de euro, un RECORD

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că veniturile totale la bugetul de stat au înregistrat o creștere de 16% în luna martie şi au ajuns la 10,5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un record. „Începem cu o

Angajaţi ai Regiei de Transport Public Braşov, suspectați de furt de combustibil. Zeci de percheziții în Brașov și Covasna

Adevarul acum o ora
Zeci de percheziții au loc miercuri dimineață la sediul RATBV și la locuințele unor angajați ai regiei, într-un dosar de furt calificat deschis de procurorii și polițiștii din Brașov.

Începe sezonul de grătare! Frățică, berea care nu trebuie să lipsească de pe masă - acum, disponibilă exclusiv la Auchan

Ziua Constanta acum 27 minute
Vara asta, pune berea la rece și cărbunii pe grătar! Auchan România dă startul sezonului de voie bună cu o lansare mult așteptată: Frățică, prima bere produsă sub marcă proprie, creată special pentru momentele acelea când viața e simplă și bună. Fie

Gopo 2025. „Anul nou care n-a fost”, 10 trofee, plus premiul pentru Cel mai bun film. Şi „Buzz House”, a luat un trofeu

Pagina de media acum o ora
Premiile Gopo 2025. Cea de-a 19-a ediţie a Galei Premiilor Gopo a celebrat performanţele cinematografiei române din anul precedent. Lungumetrajul Anul Nou care n-a fost (r. Bogdan Mureşanu) a câştigat trofeului pentru Cel mai bun film. Publicitate A

Casieriile Modern Calor, închise în minivacanța de 1 mai

Botosani News acum o ora
S.C. Modern Calor S.A. Botoșani aduce la cunoștința clienților săi faptul că, în perioada 1–2 mai 2025, toate casieriile societății vor fi închise, cu ocazia sărbătorilor legale. De asemenea, Biroul Relații cu Publicul din Str. Vârnav (lângă Școala

Guvernul lansează Platforma naţională de raportare unică în învăţământul superior

Mediafax acum o ora
„Lansăm azi Platforma naţională de raportare unică în învăţământul superior, finanţată mai ales din fonduri europene”, spune prim-ministrul. El adaugă că platforma reprezintă un sistem modern care va creşte digitalizarea în domeniul educaţiei şi va

Program special la Evidența Persoanelor Constanța pentru eliberarea actelor înainte de alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
În aceste zile vor fi soluționate, cu prioritate, cereri pentru eliberarea actelor de identitate motivate de expirare, pierdere, furt sau deteriorare. Conform unui comunicat din partea Primăriei Constanța, în contextul desfășurării alegerilor pentru

Antibiotice Iaşi lansează un proiect dedicat dezvoltării profesionale a 251 de studenţi din Regiunea Nord-Est. Compania de stat a investit 1,5 milioane de euro în două proiecte pentru a sprijini integrarea profesională a tinerilor

News.ro acum 48 minute
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, lansează ”AntibioticeSkills”, un proiect dedicat dezvoltării profesionale a 251 de studenţi din Regiunea Nord-Est. Cofinanţat din Fondul Social European+, proiectul are o

MAE Atenționare de călătorie pentru Bulgaria. Timp mare de așteptare la trecerea pe Podul Dunărea Ruse-Giurgiu

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care intenționează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze acest teritoriu către Grecia sau Turcia că miercuri, 30 aprilie 2025, în intervalul orar 08:00-17:00, autoritățile bulgare vor

Cele cinci lucruri esențiale de care ai nevoie pentru a trece cu bine peste o pană de curent

HotNews acum 4 ore
S-a întrerupt curentul și nimic nu funcționează, cum a fost cazul Spaniei și Portugaliei zilele trecute. Ce mă fac? Aceasta a fost întrebarea cu care s-au confruntat luni milioane de oameni din Spania și Portugalia, în timpul celei mai grave pene de

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/23°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/25°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/24°
joi

14°/23°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

17°
mie.

4°/18°
joi

8°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

7°/22°
joi

10°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

7°/24°
joi

10°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°