Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BISTRIŢA: 30 de familii au primit locuinţe sociale. Chiriaşii mutaţi anul trecut, nemulţumiţi (FOTO)

Publicat in CityNews Alba, vineri 7 iunie 2013 ·

Chiriaşi nemulţumiţi de condiţiile oferite şi alţii extrem de fericiţi că primesc o casă. Cam astfel s-ar putea zugrăvi în câteva cuvinte tabloul care te întâmpină în cartierul de blocuri sociale din Viişoara, localitate componentă a municipiului Bistriţa.

Dacă unii dintre chiriaşii mai vechi, mutaţi anul trecut în blocurile sociale din Viişoara, se arată nemulţumiţi de faptul că municipalitatea nu s-a îngrijit deloc de căile de acces către blocuri, alţii s-au arătat extrem de mulţumiţi că au în sfârşit o locuinţă la standarde europene, cu centrale termice, apă curentă, gaz şi spaţii încăpătoare.

În această dimineaţă, în localitatea Viişoara, edilul municipiului Bistriţa a înmânat cheile celor 30 de familii care au primit repartiţie în blocurile sociale. Până la sosirea primarului, chiriaşii mutaţi anul trecut în aceeaşi zonă s-au arătat revoltaţi de condiţiile oferite de municipalitate - dacă blocurile arată cât se poate de bine, căile de acces sunt pline de noroi, iar în unele imobile apa a fost sistată din cauza unor locatari rău-platnici.

"Ne-au mutat aici în noroiul ăsta, în mizeria asta. A spus că ne asfaltează, că ne bagă autobuzul aici. Uite în ce hal stăm", spune un chiriaş nemulţumit. Altul are o cu totul şi cu totul altă problemă, legată de faptul că pe toată scara pe care stă apa a fost tăiată.

"De marţi ne-au luat apa rece. Nu poţi să speli o haină, am copii, şi eu sunt la zi. noi am încheiat un contract ca şi chiriaşi. Între proprietar şi chiriaşi există niste reguli. Eu am respectat totul, ei de ce nu respectă, să ia nişte măsuri şi Primăria", spune un alt chiriaş.

O altă femeie mutată din centrul oraşului în blocurile sociale se arată revoltată de faptul că a fost sistată furnizarea apei reci. "Au tăiat apa pe scară. Eu n-am servici, m-au scos din casă, pe Alba Iulia am stat 33 de ani. Ne-au scos din casă, măcar aici să fi

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 41 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum 54 minute
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum o ora
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 2 ore
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

O profesoară din Iași este acuzată că a folosit un dispozitiv profesional de bruiaj în timpul examenelor / „Se vedeau antenele ieșind din punga de cadouri” / Nu s-a putut suna nici la 112 / S-a deschis dosar penal

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Studenții de la Agronomie din Iași au reclamat o profesoară la ANCOM, după ce le bloca în timpul examenelor semnalul GSM, Wi-FI și radio cu un dispozitiv improvizat, ținut într-un pungă de cadouri, l

Horoscop pentru miercuri, 16 iulie 2025. Ziua aduce noutăți în plan familial pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti vedeta zilei. Beneficiezi de multa energie și de șanse deosebite de a-ți remodela personalitatea si modul de relationare cu ceilalti. Sunt momente favorabile pentru a începe un program de îngrijire corporală, pentru înnoirea garderobei s

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

24°
mie.

18°/30°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°